NATO a început exercițiile pentru testarea forței de reacție

Publicat in Eveniment 07 Aprilie 2015 581 ori
Google+ WhatsApp
NATO a început exercițiile pentru testarea forței de reacție
NATO a început exercițiile pentru testarea forței de reacție

Exerciţiul de alertă Nobel Jump, destinat să testeze noua forţă de reacţie foarte rapidă a NATO în Europa, a început marţi în apropiere de Chrudim, în centrul Republicii Cehe, a făcut cunoscut la Praga Statul-Major al armatei cehe, potrivit AFP.

Acest exerciţiu, care se desfăşoară simultan în Olanda, se înscrie în cadrul creării unei forţe interarme de reacţie foarte rapidă (Very high readiness joint task force -VJTF), decisă în 2014 de şefii de stat şi de guvern din ţările aliate, în principal ca urmare a crizei din Ucraina.

Joi, acest prim exerciţiu, la care participă 150 de membri ai unui batalion aeropurtat ceh, va fi deschis pentru reprezentanţii mass-media.

"Exerciţiul este axat pe desfăşurarea unităţii într-un termen fixat şi se va încheia în momentul în care unitatea va fi pregătită pentru transferul său strategic, aerian şi terestru", a declarat purtătoarea de cuvânt a Statului-Major, Jana Ruzickova.

Această forţă va trebui să fie capabilă să ajungă la locul unei crize sau agresiuni externe în termen de 48 de ore până la 7 zile, a indicat un responsabil militar al NATO jurnaliştilor la baza din Mons (Belgia).

Un exerciţiu mai spectaculos, Nobel Jump 2, va fi organizat între 9 şi 19 iunie pentru "testarea capacităţii de a desfăşura trupe aliate din Germania, Olanda, Norvegia şi din Republica Cehă", care "se vor deplasa în zona de antrenament Zagan, în vestul Poloniei..., pentru a răspunde la o criză pe cale să se desfăşoare", a adăugat acest responsabil.

Această nouă forţă, "vârf de lance" a NATO, trebuie să fie operaţională în 2016. "Ea este un răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei, care a încălcat dreptul internaţional şi a anexat Crimeea", a declarat în februarie secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, scrie agerpres.ro

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office