Primul MASTER în limba engleză la UPG Ploieşti

Publicat in Eveniment 06 Aprilie 2015 972 ori
Google+ WhatsApp
Primul MASTER în limba engleză la UPG Ploieşti
Primul MASTER în limba engleză la UPG Ploieşti

Universitatea Petrol-Gaze anunță că, în acest an, candidații la admitere la programe de master vor avea posibilitatea să opteze și pentru primul program organizat aici în limba engleză. Este vorba despre  Petroleum Engineering (Inginerie de petrol), prevăzut să se deruleze în cadrul Facultății de ingineria petrolului și a gazelor – domeniul Mine, petrol și gaze.

 

Singurele precizări făcute deocamdată cu privire la acesta se referă la faptul că durata programului va fi de doi ani, cursurile urmând să fie organizate în regim de învățământ cu frecvență.

De asemenea, în cadrul acestui nu vor exista locuri bugetate, ci numai cu taxă. Și nu este vorba despre o sumă de neglijat. Cei care vor dori să urmeze acest program de master vor trebui să achite, anual, 5.000 de euro, valoare aprobată de Senatul instituției în ședința din februarie. Este, cel puțin raportat la situația din acest moment, cea mai mare taxă de studii percepută de UPG Ploiești, de la studenții săi, români sau străini.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office