Turişti BLOCAŢI în Masivul Bucegi
Trei turişti din Republica Moldova au rămas blocaţi, luni, pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi, ei fiind recuperaţi de către salvamontiştii prahoveni în urma unei acţiuni care a durat peste două ore şi conduşi în siguranţă până în staţiunea Buşteni.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii au intervenit, luni după-amiază, pentru recuperarea a trei turişti rămaşi blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi.
Cei trei turişti din Chişinău, Republica Moldova, au vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani şi au plecat pe munte, dar, la un moment dat, nu au mai putut nici să înainteze, nici să se întoarcă pe traseul pe care urcaseră, motiv pentru care au cerut ajutor.
Astfel, salvamontiştii din staţiunea Buşteni au plecat în căutarea lor, iar în urma unei acţiuni care a durat aproximativ două ore şi jumătate au reuşit să îi recupereze.
Cei trei turişti au fost conduşi în siguranţă în staţiunea Buşteni.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul