Încep ÎNSCRIERILE pentru învăţământul primar. Vezi aici totul despre şcoli, acte şi reguli

Publicat in Eveniment 23 Februarie 2015 643 ori
Google+ WhatsApp
Încep ÎNSCRIERILE pentru învăţământul primar. Vezi aici totul despre şcoli, acte şi reguli
Încep ÎNSCRIERILE pentru învăţământul primar. Vezi aici totul despre şcoli, acte şi reguli

Părinții vor putea completa cererile de înscriere în clasa pregătitoare online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor de luni, 23 februarie, până pe 13 martie, zilnic, în intervalul orar 8,00 - 20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00 - 13,00 (sâmbătă).

 

Părinţii copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august 2015 au intrat în febra înscrierilor micuţilor în clasa pregătitoare. Potrivit calendarului înscrierii în învăţământul primar, în anul şcolar 2015-2016, părinţii trebuie să completeze cererile-tip de înscriere în intervalul 23 februarie -13 martie.

Regulile sunt stricte şi părinţii au şi anul acesta bătăi de cap. Pentru a putea fi înscris în învăţământul primar, copilul trebuie să împlinească vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv sau să fie dezvoltat corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015 - 2016 se face în conformitate cu prevederile metodologiei. În sensul prezentei metodologii, prin părinți se înțelege inclusiv tutori legal instituiți sau reprezentanți legali.

Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ aflată în proximitatea sa, numită în continuare școala de circumscripție. Totalitatea străzilor arondate unității de învățământ formează circumscripția școlară a unității de învățământ respective.

Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei unități de învățământ ține cont de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar și la celelalte clase ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în școală a tuturor copiilor din circumscripția școlară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, de arondarea străzilor la unitățile de învățământ sau de cea mai bună oportunitate educațională identificată.

CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?

• Cerere-tip de înscriere

• Copie si original dupa actul de identitate al parintelui/tutorelui legal

• Copie si original al certificatului de nastere al copilului

• Documentul care atesta dezvoltarea psihosomatica corespunzatoare pentru parcurgerea clasei pregatitoare/clasei I (acolo unde este cazul)

• Alte documente care sa ateste îndeplinirea criteriilor generale si/sau specifice (acolo unde este cazul)

Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul

Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările părinților și cu prevederile prezentei metodologii. În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare și numărul de copii din circumscripție care trebuie înscriși la acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripția școlară a unei unități de învățământ există 40 de copii care trebuie înscriși la clasa pregătitoare, iar școala a primit prin planul de școlarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere definit, vor fi aplicate criterii de departajare generale și specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc 3 dintre criteriile menționate mai sus, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate. La stabilirea numărului maxim de criterii generale de departajare pe care le poate îndeplini un copil s-a ținut seama de faptul că un copil poate îndeplini cel mult 3 criterii generale.

Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii - tip de înscriere.

Prin excepție de la prevederile de mai sus, referitoare la ordine a de aplicare a criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare, în cazul în care unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale au stabilit printre criteriile specifice de departajare criteriul de cunoaștere a limbii de predare, acesta poate fi aplicat înaintea criteriilor generale de departajare.

Criteriile specifice de departajare menționate nu pot fi discriminatorii, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune.

În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă va fi admis/admisă la aceea și unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.

Comisiile/Comisia județene/a municipiului București asigură instituirea și funcționarea unui telverde, la care părinții și alte persoane interesate pot obține, gratuit, informații referitoare la înscrierea copiilor în învățământul primar. Numărul telverde este 0 800 816 xyz, unde xyz este indicativul județului. De exemplu, pentru Arad indicativul este 257, pentru Brăila indicativul este 239, pentru București indicativul este 021.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.