Cum afli pe internet dacă eşti ASIGURAT MEDICAL. VEZI AICI
Românii pot verifica dacă sunt sau nu asiguraţi în sistemul de sănătate direct de pe internet. Aceasta, întrucât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a pus la dispoziţia asiguraţilor, pe site-ul propriu, o aplicaţie care permite acest lucru.
Cei care doresc să afle dacă mai sunt sau nu asiguraţi în sistemul de sănătate pot face acest lucru direct din faţa unui calculator.
Iată paşii simpli pe care trebuie să-i urmeze cei interesaţi. Odată intraţi în aplicaţie, cei interesaţi trebuie să introducă Codul Numeric Personal şi un număr de verificare (foto 1).
Aplicaţia va genera un mesaj în care se menţionează dacă persoana este sau nu asigurată, precum şi data la care s-a înscris ultima dată la un medic de familie (foto 2).
De reţinut că sistemul nu oferă şi alte informaţii, precum doctorul la care asiguratul e înscris sau oraşul în care se află medicul.
În schimb, serviciul va furniza şi Codul de Identificare al asiguraţilor (CID) din Sistemul Informatic Unic Integrat, folosit la identificarea unică în sistem a persoanelor asigurate. CID-ul va fi inscripţionat pe Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) sub numele “Cod de asigurat”.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul