Spitale și farmacii deschise de CRĂCIUN și REVELION în Ploiești

Publicat in Eveniment 19 Decembrie 2014 3753 ori
Google+ WhatsApp
Spitale și farmacii deschise de CRĂCIUN și REVELION în Ploiești
Spitale și farmacii deschise de CRĂCIUN și REVELION în Ploiești

Toate unităţile spitaliceşti de stat din municipiu, două unităţi de primiri urgenţe, o clinică medicală privată şi un cabinet veterinar cu program non-stop vor fi deschise ploieştenilor de Crăciun şi Anul Nou.

 

Pentru că în cele trei zile, respectiv 25 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie, majoritatea medicilor de familie nu lucrează, în caz de nevoie, puteţi suna la Serviciul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau vă puteţi prezenta direct la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Ploieşti. Şi pentru copii există UPU, în cadrul Spitalului de Pediatrie.

Dacă vă simţiţi rău şi aveţi nevoie de medicamente la ore târzii în noapte, acestea vor putea fi procurate de la o singură farmacie din oraş, situată în zona Palatului Administrativ, celelalte astfel de unităţi aflate în relaţii contractuale cu CAS Prahova fiind deschise doar între orele 8.00 şi 14.00, în zilele de 25 şi 31 decembrie. Pentru probleme stomatologice, un singur cabinet va asigura permanenţa pentru copii şi adulţi, în incinta UPU de la Spitalul Judeţean Ploieşti.

De sărbători, puteţi apela şi la tratamente medicale contra-cost. În Ploieşti functionează non-stop Clinica Mediurg, care asigură şi servicii de ambulanţă. 

De injecţii şi analize de urgenţă pot beneficia şi animalele de companie. În municipiu există un cabinet care oferă servicii de ambulanţă pentru câini şi pisici, inclusive în zilele de 24 şi 25 decembrie.

Clinici private 

Centrul de tratament Mediurg, cu program non-stop – Strada Clemenţei nr. 10 (tel.0244.517.965, 0244 / 962, 0742.519.982)
Clinica Veterinară – Strada Fortunei nr. 1 A, în apropierea Halelor Centrale, 0743.055.895 sau 0722.197.150

Sursa: republicanul.ro

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office