EVENIMENTELE organizate in Prahova cu ocazia ZILEI NATIONALE. Ce va fi in Ploiesti, Sinaia si Campina

Publicat in Eveniment 27 Noiembrie 2014 Actualizat: 27 Noiembrie 2014 953 ori
Google+ WhatsApp
EVENIMENTELE organizate in Prahova cu ocazia ZILEI NATIONALE. Ce va fi in Ploiesti, Sinaia si Campina
EVENIMENTELE organizate in Prahova cu ocazia ZILEI NATIONALE. Ce va fi in Ploiesti, Sinaia si Campina
Ziua Naţională a României va fi marcată în staţiunea prahoveană Sinaia cu spectacole, discursuri, o paradă militară, depuneri de coroane, dar şi gratuitate la transportul cu telegondola, participanţii urmând să primească din partea organizatorilor mere coapte, vin fiert şi sarmale. 

 

Potrivit unui comunicat emis, miercuri, de Primăria Sinaia, şirul evenimentelor va începe la ora 9,00, în Gara Regală, de unde familia regală va pleca într-o cursă simbolică spre Bucureşti cu trenul regal. 

Ulterior, în centrul oraşului vor avea loc, începând cu ora 14,00, concerte de muzică folclorică susţinute de ansamblul Periniţa şi de trupa de tenori Distinto, iar pe parcursul celor două ore destinate acestui segment al manifestărilor elevii şcolilor sinăiene, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, vor împărţi spectatorilor şi trecătorilor tricolorul, iar în trei puncte centrale ale oraşului vor fi distribuite gratuit aproximativ 1.500 de mere coapte şi o sută de litri de vin fiert. 

Conform programului, urmează discursurile susţinute de primarul Vlad Oprea şi preşedintele filialei Cultul Eroilor, Adrian Popescu, dar şi o paradă militară, o slujbă religioasă şi depunerea coroanelor de flori. 

După ora 17,00, pe esplanada Eroilor se vor distribui gratuit 2.000 de sarmale calde, pregătite pentru acest eveniment, iar ziua se va încheia la Casino Sinaia, unde, începând cu ora 18,00 va avea loc piesa de teatru Central Park West în reprezentaţia Teatrului 'Toma Caragiu' din Ploieşti'. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. 

De asemenea, pe tot parcursul zilei, sinăienii, dar şi turiştii vor beneficia de gratuitate la transportul cu telegondola. 

În celelalte staţiuni de pe Valea Prahovei, dar şi în municipiul Câmpina, vor avea loc manifestările tradiţionale de Ziua Naţională, care includ serviciul religios, depuneri de coroane, discursuri şi paradă militară, fără să fie împărţite participanţilor produse precum fasole şi cârnaţi. 

Pe de altă parte, Primăria Ploieşti va pregăti pentru participanţii la manifestări 3.000 de porţii de fasole şi cârnaţi şi vin fiert. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Alina Istrătescu, mâncarea va fi preparată la cantina Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) şi va fi distribuită în zona statuii Mihai Viteazul din oraş, unde vor fi amenajate corturi speciale. 

Tot aici se vor desfăşura manifestările prilejuite de ziua de 1 Decembrie care includ, pe lângă programul obişnuit, muzică şi dansuri populare. 

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office