Ninge pe Valea Prahovei!
La munte, temperaturile au coborât sub zero grade Celsius, iar ploaia s-a transformat în lapoviţă şi ninsoare. La Cota 1.400 din Sinaia stratul de zăpadă măsura ieri 10 centimetri, iar pe Platoul Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine, omătul ajungea la 20 de centimetri.
Turiştii aflaţi la munte s-au bucurat de peisajul autentic de iarnă, însă salvamontiştii îi avertizează pe oameni să nu se aventureze pe trasee.
De asemenea, cei care vor să ajungă cu maşina la Cota 1.400 din Sinaia, trebuie să ştie că şoseaua e acoperită cu zăpadă, aşa că autoturismele trebuie să fie echipate corespunzător. În ţară, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal, cu maxime de 14 grade şi minime de 7 grade.
De joi însă, temperaturile vor scădea sub media climatologică, cu maxime de 4 grade şi minime de -5... 2 grade. În cursul acestei săptămâni va ploua pe arii extinse în toate zonele, în special pe 19 noiembrie. După 25 noiembrie precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă, inclusiv la şes, scrie libertatea.ro.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul