Remus Pricopie: Profesorii trebuie să stea liniştiţi. Nu vor da banii înapoi

Publicat in Eveniment 13 Noiembrie 2014 835 ori
Google+ WhatsApp
Remus Pricopie: Profesorii trebuie să stea liniştiţi. Nu vor da banii înapoi
Remus Pricopie: Profesorii trebuie să stea liniştiţi. Nu vor da banii înapoi

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, a respins joi informaţiile conform cărora profesorii ar putea fi obligaţi să returneze cei 700 de lei acordaţi pentru dezvoltarea personală.

 

"Profesorii trebuie sa stea linistiti. Resping categoric informațiile conform cărora 'profesorii ar putea fi obligați să dea înapoi cei 700 de lei acordați pentru dezvoltarea profesională'! Este o informație falsă și o încercare de a atrage educația în campania electorală. Niciun profesor nu va fi obligat să returneze banii primiți.

Guvernul Ponta i-a tratat de fiecare dată cu respect pe profesori și a susținut educația, venind în întâmpinarea nevoilor cadrelor didactice. Una dintre măsurile adoptate în acest sens vizează acordarea unei sume forfetare în cuantum de 150 de euro (echivalentul în lei) pentru susținerea dezvoltării carierei didactice", a explicat Pricopie.

El a reamintit că, prin această măsură, Guvernul reaplică Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice.

"Suma acordată era de 100 de euro. Prin Legea nr. 118 din 30 iunie 2010, guvernul PDL a abrogat Legea nr. 315/2006. Astăzi, prin O.U.G. nr.58/2014, guvernul Ponta reintroduce această subvenție acordată profesorilor, cu doua mari noutăți: suma crește de la 100 la 150 de euro și se acordă atât profesorilor din preuniversitar, cât si personalul didactic din învățământul superior", a declarat Remus Pricopie.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.