Ajutorul acordat veteranilor, văduvelor şi accidentaţilor de război, MAJORAT
Ajutorul anual acordat veteranilor, văduvelor şi accidentaţilor de război, pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, ar putea fi majorat cu 13%, de la 265 la 300 de lei, potrivit unui proiect de HG al Ministerului Muncii.
În nota de fundamentare ce însoţeşte documentul se arată că 29.936 de persoane au beneficiat în 2013 de acest ajutor.
Iniţiatorii proiectului de act normativ spun că, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică în buletinul de preţuri nr.7/2014, preţul la combustibili, gaze naturale şi energie termică a crescut cu 9,5 la sută. Pentru serviciile de apă, canal, salubritate creşterea este de şase la sută, iar pentru chirii, de 1,9 la sută.
Plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele de pensii publice.
Pentru plata acestui ajutor, în bugetul MMFPSPV pe 2014 este prevăzută suma de 8.700.000 lei, în cel al MApN sunt alocaţi 420.000 de lei, în cel al MAI, 267.000 de lei, iar în bugetul SRI, 300 de lei.
Proiectul de HG va fi în dezbatere publică până în 22 decembrie.
Admin.C
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
- Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
- BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
- 3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul