Ce IEFTINIRI şi SCUMPIRI se vor produce anul viitor

Publicat in Eveniment 06 Noiembrie 2014 2024 ori
Google+ WhatsApp
Ce IEFTINIRI şi SCUMPIRI se vor produce anul viitor
Ce IEFTINIRI şi SCUMPIRI se vor produce anul viitor

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat joi că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%.

 

"La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite", a spus Isărescu, potrivit Mediafax. 

Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.

Ulterior, reprezentanţii BNR au precizat că prognoza se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede calculul accizei prin indexarea cursului de schimb de la 1 octombrie 2013 cu rata inflaţei din ultimele 12 luni, la fel cum s-a procedat şi în acest an.

Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel ma probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului.

Pentru 2015, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8% prognoza de inflaţie, de la 3% în august la 2,2%.

 

 

 

 

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.