Prinţul Paul revendică o parte din complexul Peleş. A deschis proces împotriva regelui Mihai
Prinţul Paul de România, urmărit penal pentru retrocedări ilegale de pădure, revendică o parte din complexul Peleş. Este vorba de Vila Cavalerilor, o clădire aflată în apropierea palatelor Peleş şi Pelişor.
Prinţul Paul a deschis un proces în instanţă împotriva regelui Mihai şi a RAAPPS.
Prinţul Paul a introdus prin avocaţii săi o acţiune de revedendicare de la statul român a Vilei Cavalerilor, ca parte din moştenirea ce-i i-ar reveni de pe urma bunicului său, Carol II.
Potrivit istoricului Răzvan Theodorescu, cererea prinţului Paul este neavenită întrucât bunicul său nu a fost niciodată proprietar al complexului Peleş, trecând direct din proprietatea regelui Ferdinand în cea a nepotului acestuia, regele Mihai.
"Peleşul a fost făcut şi a fost în proprietatea regelui Carol I care l-a lăsat moştenire lui Ferdinand I care, la rândul său, l-a lăsat prin testament nepotului său Mihai. Carol II a renunţat la succesiunea la tronul României în 1926 devenind Carol Caraiman, o persoană privată şi nu a avut nici un drept asupra Peleşului. Nici măcar când a devenit rege în 1930 nu a cerut vreo parte din Peleş", a declarat academicianul la Romania TV.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul