Universităţile care au înfiinţat COLEGII PENTRU TINERII FĂRĂ BAC. Vezi specializările şi taxele de şcolarizare

Publicat in Eveniment 18 Septembrie 2014 3931 ori
Google+ WhatsApp
Universităţile care au înfiinţat COLEGII PENTRU TINERII FĂRĂ BAC. Vezi specializările şi taxele de şcolarizare
Universităţile care au înfiinţat COLEGII PENTRU TINERII FĂRĂ BAC. Vezi specializările şi taxele de şcolarizare

Ministrul Educaţiei a dat unde verde absolvenţilor de liceu care au picat bacalaureatul să se înscrie la facultate, prin accesarea cursurilor colegiilor înfiinţate în cadrul universităţilor. În plus, tinerii pot trece în anul II de facultate, dacă iau examenul de maturitate. În vreme ce universităţile de renume din ţară refuză să organizeze studii postliceale, mai multe facultăţi particulare îi îmbie pe tineri cu tot felul de specializări. Vezi mai jos LISTA.

 

 

 

Universitatea Hyperion din București

 

Universitatea Hyperion din Bucureşti a înființat 16 colegii, pentru care nu este obligatorie promovarea examenului de bacalaureat, se arată pe site-ul instituţiei. Absolvenții care obțin atestatul și, ulterior, promovează examenul de Bacalaureat și se înscriu la o facultate de profil, pot beneficia de unităţi de credite de studii transferabile pentru nivelul licenţă, respectându-se legea în vigoare.

 

Colegiile înființate de Universitatea Hyperion sunt:

  • Administrația domeniului public și privat - taxa 2.000 lei
  • Agent vamal - taxa 2.000 lei
  • Arhivar - taxa 2.000 lei
  • Asistent manager - taxa 2.000 lei
  • Asistentă medicină dentară – taxa 3.600 lei
  • Asistență socială (profil pedagogic)  – taxa 2.000 lei
  • Cadastru și topografie – taxa 2.000 lei
  • Contabilitate primară – taxa 2.000 lei
  • Ghid turistic (o limbă străină) – taxa 2.000 lei
  • Operator de date în sistem bancar – taxa 2.000 lei
  • Organizator evenimente și protocol (o limbă străină) - taxa 2.000 lei
  • Cameraman TV / editor imagine și artă fotografică – taxa 3.600 lei
  • Operator calculator – taxa 2.000 lei
  • Operator sondaje și date statistice - taxa 2.000 lei
  • Relații publice și organizare evenimente – taxa 2.000 lei
  • Web-design și gaming - taxa 2.000 lei

 


Înscrierile se fac până pe data de 30 septembrie, la sediul Universității Hyperion din Capitală. Dosarul de înscrierere trebuie să conțină copie după BI/CI, adeverința de studii (nu este necesară diploma de Bacalaureat), copie legalizată după certificatul de naștere, chitanța care face dovada taxei de înscriere (100 lei).

 

Cursurile se vor desfășura începând cu anul universitar 2014 – 2015 și vor avea o durată de un an. La finalul anului de studiu, se va susține un examen teoretic și practic pentru obținerea unui atestat.

 

Universitatea Bioterra din Bucureşti

 

Universitatea Bioterra din Bucureşti anunţă pe site-ul oficial că admiterea la Şcoala Postliceală Ecoterra București se face cu sau fără diploma de Bacalaureat. Taxa înscriere este de 100 de lei, iar taxa de şcolarizare în anul I este de 1.600 de lei.

 

Absolvenții Școlii Postliceale Ecoterra București, fără diplomă de bacalaureat la înscriere, pot continua studiile universitare, în baza creditelor de studii transferabile, în același profil la facultățile acreditate ale Universității Bioterra București, în anul II de studii de licență, după ce între timp au promovat examenul de bacalaureat. Mai mult, universitatea le garantează tinerilor fără Bacalaureat pregătirea pentru examenul de maturitate şi un certificat Europass la absolvire (pentru un loc de muncă în străinătate).

 

Calificările oferite de Universitatea Bioterra din Bucureşti sunt:

  • Asistent manager unităţi hoteliere - 60 de locuri
  • Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare - 60 de locuri
  • Tehnician laborant pentru protecția calităţii mediului - 60 de locuri
  • Administrator reţele locale şi de comunicaţii - 60 de locuri

 

Înscrierile se fac până la data de 25 septembrie, la sediul din Bucureşti.

 

Universitatea Ecologică din Bucureşti

 

Universitatea Ecologică din Bucureşti organizează în anul şcolar 2014-2015 studii postliceale în cadrul Colegiului Universităţii. La aceste cursuri se pot înscrie absolvenţii de liceu cu sau fără diploma de bacalaureat şi fără limită de vârstă, se anunţă pe site-ul instituţiei.

 

Admiterea la Colegiul Universităţii Ecologice din Bucureşti se face la următoarele calificări profesionale:

  • Grefier - durata studii un an - 150 de locuri
  • Inspector resurse umane - durata studii un an - 150 de locuri
  • Funcţionar administrativ - durata studii un an - 150 de locuri
  • Tehnician kinetoterapeut - durata studii doi ani - 100 de locuri
  • Antrenor în diferite ramuri sportive - durata studii doi ani - 100 de locuri
  • Auditor de mediu - durata studii un an - 100 de locuri
  • Tehnician în protecţia mediului (tehnician ecolog) - durata studii un an - 100 de locuri
  • Asistent relaţii publice şi de comunicare - durata studii un an - 100 de locuri
  • Operator introducere, validare şi prelucrare date - durata studii 1,5 ani - 100 de locuri
  • Tehnician programare, lansare, urmărirea producţiei - durata studii 1,5 ani - 100 de locuri
  • Funcţionar economic - durata studii un an - 100 de locuri
  • Agent de asigurare - durata studii un an - 100 de locuri
  • Agent imobiliar - durata studii un an - 100 de locuri

Taxa de şcolarizare este de 1.700 lei pe an, iar taxa de admitere este de 100 de lei.

 

Universitatea Artifex din Bucureşti

 

Şcoala Postliceală Artifex din cadrul Universităţii Artifex din Bucureşti organizează cursuri de pregătire posliceală pentru calificările:

  • Agent comerial
  • Agent fiscal
  • Asistent de gestiune
  • Asistent de turism - ghid
  • Funcţionar bancar
  • Tehnician activităţi comerciale

 

Absolvenţii Şcolii Postliceale Artifex pot continua studiile universitare, după promovarea examenului de bacalaureat, în baza creditelor de studii transferabile la programele de studii de licenţă acreditate ale Universităţii Artifex din Bucureşti, potrivit site-ului instituţiei de învăţământ.

 

Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad

 

Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad şcolarizează în anul şcolar 2014-2015, prin colegiile universitare, absolvenţi de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat, potrivit site-ului instituţiei.

 

"Profilul colegiilor va fi dat de programele acreditate, din facultăţile organizatoare. Curricula colegiilor va asigura calificări în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor din România şi va conţine cel puţin 50% din disciplinele anului I de studii universitare de licenţă. Învăţământul terţiar non-universitar are o durată de 1-3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite pentru educaţie şi formare profesională", a anunţat Universitatea.

Mai mult, în cadrul colegiilor se vor organiza programe de pregătire suplimentară la disciplinele de bacalaureat, pentru absolvenţii care nu au promovat acest examen. Creditele pentru educaţie şi formare profesională obţinute în învăţământul postliceal pot fi recunoscute pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat de către universităţi pentru nivel licenţă.

 

Universitatea Româno-Germană din Sibiu

 

Universitatea Româno-Germană din Sibiu organizează, în anul şcolar universitar 2014-2015, admitere în cadrul Colegiului Postliceal RO-GER pentru tinerii fără diplomă de bacalaureat, potrivit site-ului instituţiei.

 

Oferta educaţională a Colegiului Postliceal RO-GER cuprinde următoarele specializări:

  • Asistent manager - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Asistent de gestiune în unităţi de cazare şi alimentaţie - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Organizator de conferinţe, congrese, târguri şi expoziţii - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Agent comercial - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Tehnician în activităţi economice - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Asistent de gestiune - durata studiilor un an, 25 de locuri
  • Asistent de gestiune transporturi - durata studiilor un an, 25 de locuri

Taxa de şcolarizare este de 650 de lei pe semestru.

Perioada de înscriere s-a încheiat pe data de 10 septembrie 2014.

 

Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca

 

Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca anunţă pe site-ul oficial că admiterea la Şcoala Postliceală Bogdan Vodă din Cluj-Napoca se face cu sau fără diploma de Bacalaureat, fără limită de vârstă.

 

Specializările cu durata studiilor de doi ani oferite de Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca:

 

Domeniul economic:
- asistent de gestiune - 50 de locuri
- funcţionar bancar - 50 de locuri

 

Domeniul comerţ:
- asistent manager - 50 de locuri

 

Domeniul turism şi alimentaţie:
- asistent de gestiune în unităţi de cazare şi alimentaţie - 50 de locuri

 

Specializările cu durata studiilor de trei ani oferite de Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca:

 

Domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică:
- asistent medical generalist - 50 de locuri
- asistemt medical balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare - 50 de locuri
- asistent medical de radiologie - 50 de locuri
- asistent medical de igienă şi sănătate publică - 50 de locuri

 

Înscrierea candidaţilor se face la sediul Universităţii Bogdan Vodă din Cluj-Napoca în perioada 1-30 septembrie.

 

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş

 

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş anunţă pe site-ul oficial că admiterea la Şcoala Postliceală Dimitrie Cantemir se face cu sau fără diploma de Bacalaureat, fără limită de vârstă. Taxa de şcolarizare este de 1.650 de lei pe an, achitabilă în şase rate.

Şcoala Postliceală Dimitrie Cantemir Târgu-Mureş a lansat următoarea ofertă educaţională:

  • Asistent medical generalist -  240 de locuri - durata studiilor trei ani
  • Asistent medical farmacie - 180 de locuri - durata studiilor trei ani

Înscrierile s-au încheiat la data de 12 septembrie.

 

Universitatea Apollonia din Iaşi

 

Universitatea Apollonia din Iaşi anunţă pe site-ul oficial că admiterea la Şcoala Postliceală Augustia se face cu sau fără diploma de Bacalaureat.

 

Specializările Şcolii Postliceale Augustia din Iaşi sunt:

  • asistent medical generalist
  • asistent balneofiziokinetoterapie
  • asistent medical farmacie
 

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office