Festival de fotografie la Ploieşti. Expoziţii stradale, ateliere şi concerte
Pasionaţii de fotografie, dar şi de muzică bună, expoziţii şi filme vor avea ocazia să petreacă trei zile speciale la Ploieşti şi Câmpina la cea de a doua ediţie a Festivalului de Fotografie Secvenţe
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova şi Clubul de Turism şi Arte Escamonde vor organiza, în perioada 5-7 septembrie, a II-a ediţie a Festivalului de Fotografie Secvenţe, care se va desfăşura la Ploieşti şi Câmpina, cu participarea a 30 de artişti fotografi din 7 ţări: Anglia, Elveţia, Germania, Moldova, România, Rusia şi Ţara Galilor.
Festivalul îşi doreşte să demonstreze forţa fotografiei în societatea actuală, prin promovarea imaginilor şi ideilor unor artişti români şi internaţionali din mediul fotografic contemporan. Comunităţile secolului XXI sunt tema principală a acestei ediţii, cu scopul de a prezenta credinţele, obiceiurile şi normele de viaţă din diferite regiuni ale lumii.
Festivalul va avea în program expoziţii stradale, în muzee sau teatre, ateliere, conferinţe, dezbateri, lansări de lampioane, vizionare filme documentare, concerte de jazz, iar la final o lansare de lampioane.
Evenimentele vor fi organizate în centrele culturale ale oraşului: Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Palatul Culturii - Muzeul Judeţean de Stiinţele Naturii Prahova şi Muzeul „Casă de Târgoveţ" şi în zona pietonală de pe strada Teatrului.
Accesul publicului la festival este gratuit. Detalii despre programul evenimentului găsiţi pe site-ul http://escamonde.ro/secvente/.
sursa: Adevarul
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
Ultimele articole adaugate de Admin.A
-
Steaua Română, cea mai veche rafinărie din România a pus lacătul pe uşă. Ce raportau spionii americani despre producţia de petrol din Câmpina
-
Reînvie Ploieştiul de altădată? Primaria a ordonat lucrari pe esplanada de la Sindicate
-
FACATURA PENTRU CARE PARADITORII DE ELITA AU FOST INCULPATI DE SIIJ – Dosarul fabricat de procurorii Lucian Onea si Mircea Negulescu de la DNA Ploiesti impotriva fostilor sefi ai Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova s-a frant in instanta