Stânci care se mişcă singure, munţi care dispar şi explozii de lumini ciudate în masivul Ceahlău

Publicat in Eveniment 21 August 2014 2017 ori
Google+ WhatsApp
Stânci care se mişcă singure, munţi care dispar şi explozii de lumini ciudate în masivul Ceahlău
Stânci care se mişcă singure, munţi care dispar şi explozii de lumini ciudate în masivul Ceahlău

Munţii României sunt învăluiţi nu doar în ceaţă, ci şi în mister. Fenomene inexplicabile şi legende străvechi contribuie la păstrarea elementului enigmatic care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. În lipsa explicaţiilor ştiinţifice, legendele ţin loc de adevăr. 

 

 


Ceahlăul se numără printre cele mai misterioase masive muntoase din România, scrie formula-as.ro. În primele ore ale dimineţii, la răsăritul soarelui, deasupra masivului apar, în mod inexplicabil, nişte jocuri de lumini. În trecut, se spunea despre acest masiv muntos că ar fi fost casa zeului dac Zalmoxis. În prezent, mulţi susţin că Ceahlăul ar fi străbătut de cea mai puternică axă energetică existentă pe Terra.

 

Sătenii care îşi duc traiul de zi cu zi în aşezările de la poalele muntelui declară că au fost martorii unor apariţii misterioase pe cer, în timp ce, în alte cazuri, găsesc pe păşunile de pe dealuri cercuri perfect rotunde, despre care susţin că ar fi opera unor fiinţe supranaturale sau a unor fiinţe venite de pe alte planete.

 

Geograful grec Strabon menţiona, şi el, în lucrările sale, muntele sacru numit Kogaion, unde se spunea că sălăşluia Zalmoxis, un înalt preot al dacilor, de­venit apoi zeu. O legendă veche povesteşte cum fata lui Decebal, Dochia, s-a refugiat pentru a scăpa de ro­mani undeva în Ceahlău, rugându-se lui Zalmoxis, ca­re a transformat-o în stană de piatră. Stânca Do­chiei încă mai există şi poate fi admirată de călători.

 

Tot în zona Ceahlăului, trecătorii pot admira şi "Altarul lui Ghedeon" numit şi "Piatra lată a lui Ghedeon". În scrierile sale, istoricul roman Martial men­ţionează muntele vestit din ţinutul hiper­bo­ree­nilor, unde zeii din Olimp s-ar fi prezentat în faţa al­tarului, pentru a încheia ju­ră­mântul de a lupta îm­po­triva ti­ta­nilor. Acest fapt este relatat şi într-o legendă locală, care susţi­ne că re­giunea ce se în­tinde la poa­lele Ceahlă­ului ar fi fost locuită de demult de uriaşi foarte înalţi şi foar­te pu­ternici, dar care, în final, au fost răpuşi de vo­inţa divină.

 

Deşi nu se numără prin­tre cele mai înalte vâr­furi muntoase din România, Ceahlăul are o ampla­sare care îi permite să fie văzut de la kilometri depărtare şi, în anu­mite zile, cu lumi­nozitate şi vizi­bi­litate foarte bună, el poate fi ză­rit chiar de la malul Mării Negre. De asemenea, în fie­care an, în zona Ceahlăului au loc două fenomene optice care nu au putut fi explicate. La răsăritul soa­relui, în prima decadă a lunii august, o hologramă naturală uriaşă, în formă de piramidă perfectă, denu­mită de localnici "Umbra Piramidei", este for­mată timp de o oră şi jumătate de vârfurile Piatra Cio­ba­nului şi Toaca. Tot la răsărit şi în aceeaşi perioadă, timp de câteva minute, are loc fenomenul denumit "Calea Cerului". Este un fenomen optic care constă în apa­riţia unui stâlp înalt, format dintr-o lu­mină foar­te intensă şi stranie, mărginit în laturi de două benzi întunecate. Stâlpul luminos lasă impresia că se pierde în înălţimea spaţiului ceresc. Explicaţia - necon­fir­mată - oferită acestor două fe­no­mene face referire la faptul că Ceahlăul ar fi ampla­sat exact pe una din axele energe­tice ale planetei.

 

Vârful Toaca este, şi el, o enig­mă. Acesta are formă de piramidă cu ba­za pătrată, care se formează foarte rar în con­diţii naturale. Lungimea laturilor ba­zei piramidei reprezintă de două ori lun­gimea piramidei lui Keops, iar unghiul pan­telor are doar 10 grade în plus faţă de cel al pi­ra­midei din Egipt. În apro­piere de Ceahlău, la apro­xi­mativ 30 de kilometri, arheologii au descoperit dovezi ale existenţei culturii Cucuteni, din jurul anului 4.800 î.Hr. Unele obiecte ceramice, scoase la lumină în urma săpăturilor efectuate, cuprind reprezentări de piramide cu baza pătrată.

 

Vârful Toaca din Ceahlău

Vârful Toaca

Alte fenomene inexplicabile din zona Ceahlăului sunt reprezentate de nişte fâşii luminoase, care apar pe cer sau care străbat pădurile ce acoperă masivul. Uneori, în toiul nopţii, pe cer apar şi ploi de lumini mici, albastre, care coboară spre vârful muntos. În localitatea Trifeşti, situată la poalele Ceahlăului, în vara anului 2013, localnicii au descoperit cinci cercuri perfect rotunde, apărute peste noapte pe islaz, ca nişte inele groase, cu un diametru de 20 de metri şi o gro­sime de 50 de centimetri. Deşi specialişti de la Pro­tecţia Mediului au venit la faţa locului şi au luat mos­tre din solul ars, fenomenul a rămas în continuare ca­talogat ca fiind inexplicabil.

 

Enigma stâncii care noaptea se mişcă singură

Grădina Zmeilor

În judeţul Neamţ, la câţiva kilometri de Durău-o staţiune montană din Ceahlău-există o stâncă înfiptă pe un platou montan, care a fost numită de localnici "Pia­tra Dracului". Localnicii declară că stânca îşi mu­tă poziţia de fie­care dată, noap­tea. Semă­nând cu un turn, ea se află în locul cu­noscut sub denu­mirea de Gura Largului, aflat la con­flu­enţa Bis­triţei cu Bis­tri­cioara, din co­mu­na Po­ia­na Te­iului.

 

O legendă lo­cală spune că stânca ar fi re­zultatul unui pa­riu între diavol şi Dumnezeu. Dra­­cul s-a fălit că poate fura o stâncă sacră din Ceah­lău, până la ră­să­ritul soa­re­lui, de­ve­nind ast­fel stă­pânul o­me­nirii. Dum­ne­zeu a accep­tat pariul, şi diavolul a plecat, a desprins stânca din munte, a plutit puţin deasupra Masivului Ceahlău, dar răsări­tul a venit exact când piatra era dusă spre gura Bis­tri­ţei. În acel mo­ment, diavolul a scă­pat piatra, care a că­zut pe pă­mânt. Oa­me­nii din zonă de­clară că ar fi văzut stânca mişcându-se singură noap­tea, fie spre dreapta, fie spre stânga, pe o distanţă de câţiva centimetri.

 

Fenomenele inexplicabile de pe Vârful Gugu

 

La 25 de kilometri distanţă de localitatea balneo-climaterică Poiana Mărului, din Caransebeş, în Mun­ţii Ţarcului, este localizat Vârful Gugu, unul dintre locurile cele mai stranii dintre Munţii Retezat şi Pa­râng, devenit celebru pentru fenomenele inexpli­cabile care au loc aici. La anumite ore ale zilei, muntele pur şi simplu dispare, fără a mai putea fi văzut. Conform legendelor locale, zeul Zalmoxis ar fi locuit şi pe acest munte, care a devenit sălaş sacru pentru daci, iar Decebal şi-ar fi ascuns o parte din comoară aici.

 

Mulţi căutători de comori din zonă încă mai sapă în jurul muntelui, în speranţa de a găsi măcar o mică parte din comoara fabuloasă ascunsă de Decebal. Locuitorii de la poalele muntelui poartă şi denumirea de "gugulani", şi sunt cunoscuţi pentru longevitatea lor, pe care ei o consideră un rezultat al încăr­căturii energetice mari a muntelui în apropierea căruia tră­iesc. Uneori, cei care se plimbă prin zonă pot vedea explozii de lumină ieşind chiar din munte. Unii turişti au declarat că nu au putut dormi deloc din cauza unor energii inexplicabile pe care le-au simţit.

 

Alte fenomene enigmatice, frecvente în regiune, includ lumini plutitoare şi fulgere globulare. Cu ceva timp în urmă, dispariţia unui avion a fost semnalată în zona muntelui, aşa că un grup de cercetători a venit la faţa locului să investigheze. Dar pelicula aparatului nu a înregistrat absolut nimic din cele câteva ore bune de filmare. Cercetătorii au fost martorii explo­ziilor luminoase petrecute în partea de vârf a ma­si­vului, au avut în mod constant senzaţia că ar fi fost ur­măriţi, au avut senzaţii de sufocare şi s-au confruntat cu stări inexplicabile de teamă. În cartea sa, "Enig­mele mi­turilor astrale", Victor Kernbach menţio­nea­ză Vârful Gugu, considerându-l unul dintre punctele energetice importante ale Terrei.

 

Grădina cu zmei

 

În Podişul Someşan, la baza dealului Dumbrava, există o zonă cu un ansamblu de stânci de forme bizare. Aria a fost declarată rezervaţie naturală şi poartă denumirea de "Grădina Zmeilor". Dintre stân­cile cu forme ciudate pot fi amintite Sfinxul, Zmeul, Zmeoaica, Călugării, Moşu', Fata Cătanii, Eva, De­geţelul, Dorobanţul, Căpitanul şi Soldaţii. Forma­ţiunile geologice par a fi rezultatul acţiunii aerului, supuse transformărilor cauzate de vânt, îngheţ-dezgheţ şi temperatură. La formarea structu­rilor stâncoase au mai con­tri­buit şi apa, prin şiroire şi spă­lare, şi procesele gra­vitaţionale de surpare şi prăbuşire. Zona protejată cuprinde o arie de apro­ximativ două hectare şi este localizată în bazinul Almaşului, din partea vestică a satului Gâlgăul Almaşului, în estul jude­ţului Sălaj.

 


În lume nu există de­cât trei locuri de acest gen, rezervaţia din Ro­mâ­nia fiind unică în Eu­ropa. Conform u­nor legende lo­cale, demult, prin acele locuri ar fi trăit o fată îndră­gostită de o că­tană. Mama fetei a blestemat-o să se trans­­forme în stană de piatră, tânăra de­ve­nind astfel una dintre for­ma­ţiunile stân­coase stra­nii. Până în anul 1971, când în zonă au avut loc nişte alune­cări de teren, una din­tre stâncile din rezer­vaţie chiar avea, în mod vizibil, forma u­nei tinere cu părul lung, care părea că poar­tă în spate o doniţă şi în mâ­nă un ulcior.

 

Piramidele de la Şona

 

În apropiere de Făgăraş, pe malul stâng al Oltului, se întinde satul Şona, care este cunoscut în zonă pentru nişte ciudate forma­ţiuni de pământ aflate la mar­ginea sa, în formă de piramidă. Localnicii au denumit ridicăturile "guruieţi" şi au încercat să le desluşească misterul. N-au izbutit, pentru că ele îşi schimbă întruna înfăţişarea. Oamenii care trăiesc în zonă susţin că apa aşezată la o treime de baza pira­mi­delor dobândeşte pro­prie­tăţi vinde­că­toare, în vre­me ce carnea pusă aco­lo nu putrezeşte. În plus, amplasarea unei la­me de ras în acelaşi loc, la o tre­ime de bază, o face să se ascută de la sine. Intri­gaţi de misterul "guru­ie­ţilor", localnicii au vrut să sape în movile să vadă ce ar pu­tea fi înăuntru, dar au­to­ri­­tăţile le-au interzis.

 

În satul Şona există în to­tal opt movile. Iniţial, for­ma acestora era de pi­ra­mi­dă, dar trecerea vre­mii le-a erodat. Movilele se întind pe două linii pa­ra­lele, la marginea unei te­rase de un kilometru, şi sunt înalte de 20-30 de metri. Legenda lo­cală spu­­ne că uriaşii din tre­cut, ca­re au co­borât de pe Mun­ţii Făgă­raş, au trecut Ol­tul, şi încăl­ţă­rile li s-au um­plut de noroi de pe fun­­­dul apei. Acolo un­de ei s-au scuturat de pământ s-ar fi format movilele care pot fi admirate şi astăzi. O altă legendă sus­ţine că oto­ma­­nii obiş­nuiau să care pă­mânt din ţara lor în turba­ne, pe ca­re l-ar fi lăsat la Şona, for­mându-se astfel dâm­bu­ri­le. Cercetările arheo­logice desfăşurate în zo­nă au scos la iveală ceramică veche de câteva mii de ani, da­tând din perioada Hallstat şi din era târzie a bronzului.

 


În apropiere de Şona, la marginea satului Hăme­lag, există patru piramide simi­la­re. Acestea sunt foarte ero­date la vârf, nefiind prea bine contu­rate. Movile ase­mă­nătoare mai există şi în apropierea satului Buneşti. Acolo, arheologii au găsit dovezi ale culturii dacice şi există o legendă locală care merge şi mai departe. Ea spune că unind pe o hartă Vârful Omu, sanctuarul de la Racoş şi zona piramidelor, aceasta din urmă for­mează vârful unui triunghi drept­unghic, care ar putea indica faptul că mormântul lui Decebal se află în zonă.

 

Zalmoxis şi Peştera Polovragi

 

Peştera Polovragi se află în judeţul Gorj, pe malul stâng al Olteţului. Caverna se întinde pe mai bine de no­uă kilometri şi se numără printre cele mai mari peş­teri din România. Ea include simboluri mis­te­rioase, coridoare secrete şi locuri speciale de ritualuri şi rugăciune, care ţin de tradiţiile pre-creştine. Denu­mirea peşterii vine de la termenul "Poleo", care face referire la acele zone unde se întruneau vracii dacilor. Altă explicaţie etimologică menţionează planta numită "polovra­gă", despre care în ve­chi­me se credea că ar fi avut proprietăţi mi­racu­loase de vinde­ca­re. În trecut, vracii dacilor o foloseau frecvent, dar, în prezent, planta nu se mai găseşte.
Şi peştera Polovragi este legată, în legende, de ze­ul suprem dac Zal­mo­xis. Surse locale susţin că peştera i-ar fi oferit adă­post zeului, ba undeva sub ea, în adâncuri, ar e­xista şi un întreg complex de coridoare secrete, care i-ar fi oferit lui Za­lmoxis acces în mai multe zone ale Daciei, inclusiv la ce­tatea Sar­mizegetusa. În peş­teră chiar au fost des­co­perite urme impri­mate în sol, despre care ana­liza ştiinţifică a arătat că erau vechi de peste 2.000 de ani. Una din­tre cele mai cu­noscute galerii ale peş­terii adă­posteşte "Scau­nul lui Zalmoxis", unde me­reu vizitatorii sunt cu­prinşi de o stare de li­nişte interioară de­să­vâr­şită, şi "Izvorul Spe­ranţelor", carac­te­rizat de faptul că nu îşi modifica niciodată de­bitul, indiferent de ano­timp sau de condi­ţii­le climatice. Fiind vorba despre un adăpost al marelui zeu, există şi legende care sus­ţin că dacii ar fi îngropat undeva, în peşteră, comori fabuloase, care ar fi protejate de spirite străvechi. Mulţi dintre cei plecaţi în căutarea acestor comori nu s-au mai întors niciodată, ca şi cum blestemul şi spiritele păzitoare ale aurului i-ar fi făcut dispăruţi pe vecie. Un alt lucru inexplicabil se petrece şi în apro­pierea peşterii. Au existat multe cazuri în care ani­malele din ogradă şi mâncarea oamenilor de pe masă dispăreau în mod enigmatic. Acest lucru a fost pus tot pe seama spi­ritelor invocate de daci să păzească comorile peşterii, care aveau intenţia de a-i speria pe oameni, ca aceştia să nu se încumete să caute aurul ascuns.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office