Nesimtitii Ploiestiului, amendati de politisti
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat în cursul zilei de 18 august 2014, în intervalul orar 17:00-21:00, o acțiune punctuală având ca scop prevenirea și combaterea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și respectarea legislației privind salubrizarea municipiului.
Acțiunea s-a desfășurat în zone aglomerate, precum parcuri și piețe, fiind legitimate peste 50 de persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 de lei.
În atenția polițiștilor locali au fost astfel persoanele care consumau semințe și aruncau cojile acestora pe domeniul public, persoanele care își satisfăceau necesitățile fiziologice pe domeniul public, cele care consumau băuturi alcoolice în locuri publice, precum și persoanele care apelau la mila cetățenilor deși erau apte de muncă. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni și pentru deplasarea de atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 137/2012.
Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au verificat 16 agenți economici, constatând nereguli precum lipsa documentelor de proveniență și calitatea produselor, lipsa autorizației eliberată de Primăria Ploiești și desfășurarea comerțului ambulant pe domeniul public, aplicându-se un număr de 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 5500 lei.
Documente utile
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
Ultimele articole adaugate de Admin.A
-
AUR sare la gâtul PNL: În plină criză economică, CJ Prahova dă afară românii care muncesc
-
Accident pe Bd. Republicii din Ploiesti. O tanara a fost lovita de tramvai, pe trecerea pentru pietoni, langa Mega Image
-
Rodica Paraschiv, deputat PSD Prahova: Cei responsabili de haosul campaniei de vaccinare vor fi chemați la audieri în Parlament