Avertisment şocant lansat de cercetători: "Peştii din Dunăre sunt cancerigeni"

Publicat in Eveniment 18 August 2014 1472 ori
Google+ WhatsApp
Avertisment şocant lansat de cercetători: "Peştii din Dunăre sunt cancerigeni"
Avertisment şocant lansat de cercetători: "Peştii din Dunăre sunt cancerigeni"

Specialiştii de la Institutul Naţional pentru Cercetare Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) trag un semnal de alarmă asupra faptului că peştii din Dunăre, în special cei răpitori, dar şi crapul pot fi cancerigeni. Aceştia susţin că principala cauză ar putea fi acumularea masivă de metale grele pe fundul Dunării, care afectează populaţia de peşti.

 

Dr. Radu Suciu, cercetător la  Institutul Naţional pentru Cercetare Dezvoltare Delta Dunării susţine că fundul Dunării este plin de metale grele care sunt cancerigene. Suciu susţine că toată zona de pe Dunăre cuprinsă între Baziaş şi Sulina are un nivel crescut de cadmin, care este cancerigen. Acesta mai spune că toţi peştii care se hrănesc de pe fundul Dunării acumulează metale grele.

 
 

 

"România a avut vreo 12 şantiere navale şi în toate funcţiona o aşa-numită secţie de acoperire metalică, cadmiere, cu nişte băi electrolitice în care se băgau elicele şi alte piese pentru vapoare. Toate acestea nu aveau staţii de epurare eficiente, ci doar formale, iar apa ajungea în Dunăre. Cadmiul, care este cancerigen, este în Dunăre, a ieşit la toate analizele făcute de diverse instituţii, inclusiv de noi. De la Baziaş până la Sulina, peste tot sunt metale grele, de la cadmiu, cupru până la mercur. Metalele grele nu se biodegradează, se mută dintr-un loc în altul. Sturionii sunt la capătul lanţului trofic, sunt cei mai mari răpitori care trăiesc în Dunăre şi în Marea Neagră. Şi atunci, toţi ceilalţi peşti pe care îi mănâncă ei au acumulat deja metale grele de la crustacee, din alge. Totodată, peştii de fund, somnul, crapul, mreana, care se hrănesc pe fundul Dunării, acumulează, mai mult sau mai puţin, metale grele", a declarat dr. Radu Suciu pentru ziarulring.ro.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office