Prahovenii ii cer ajutorul lui Mircea Cosma. "Apa a măturat tot. Nu mai găsim nimic"

Publicat in Eveniment 30 Iulie 2014 2588 ori
Google+ WhatsApp
Prahovenii ii cer ajutorul lui Mircea Cosma. "Apa a măturat tot. Nu mai găsim nimic"
Prahovenii ii cer ajutorul lui Mircea Cosma. "Apa a măturat tot. Nu mai găsim nimic"

În Prahova, ploile puternice au izolat sute de familii în localitatea Proviţa de Sus. Aici au fost distruse cinci poduri şi podeţe. Apele au măturat gospodăriile, iar oamenii şi-au găsit maşinile luate de viitură, la kilometri distanţă de locul unde le parcaseră.

 

 

Disperati, oamenii i-au solicitat ajutorul presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, spunand ca el este singurul care a sarit in ajutorul sinistratilor de fiecare data cand natura s-a dezlantuit peste gospodariile lor. "Nu avem la cine sa apelam, ne-am pierdut tot, il rugam pe domnul Cosma sa ne ajute, asa cum a ajutat si alte familii din Prahova cand au fost alunecari de teren sau inundatii. Suntem disperati, dumnealui a venit si a vazut in ce situatie ne aflam", a spus unul dintre localnici.

 

Sute de familii din localitatea prahoveană Proviţa de Sus au rămas izolate, după ce podurile au fost distruse de ape. În unele locuri, viitura a depăşit cinci metri, iar oamenii s-au văzut nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele şi să îşi caute adăpost.

 

Şase maşini au fost luate şi duse de viitură la aproape un kilometru distanţă. Proprietarii au chemat o macara ca să le recupereze.

 

La Proviţa a plouat cu 150 de litri pe metru patrat timp de o oră. Peste 10 mii de hectare de culturi agricole din localitatea prahoveana au fost distruse de ape.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.