Legea BIG BROTHER privind reţinerea datelor abonaţilor, declarată NECONSTITUŢIONALĂ

Publicat in Eveniment 08 Iulie 2014 1360 ori
Google+ WhatsApp
Legea BIG BROTHER privind reţinerea datelor abonaţilor, declarată NECONSTITUŢIONALĂ
Legea BIG BROTHER privind reţinerea datelor abonaţilor, declarată NECONSTITUŢIONALĂ

Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012 privind reţinerea datelor personale de către operatorii de telefonie şi furnizorii de internet, cunoscută ca Legea BIG BROTHER, este neconstituţională. Hotărârea a fost luată de magistraţii CCR în unanimitate. 

 

 

 


Judecătorii CCR au decis că legea privind reţinerea datelor personale de către operatorii de telefonie şi furnizorii de internet nu este constituţională.

 

Legea 82/2012 prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

 

"Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unor baze de date in format electronic, in vederea retinerii urmatoarelor categorii de date, in masura in care sunt generate sau prelucrate de acestia: date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari; date necesare pentru identificarea destinatiei unei comunicari; date necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii; date necesare pentru identificarea tipului de comunicare; date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament; date necesare pentru identificarea locatiei echipamentului de comunicatii mobile”, prevede legea declarată neconstituţională.

 

"Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit", mai stipulează actul normativ.
 

Potrivit legii, furnizorii de telefonie şi internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.

 

Curtea Constituţională a declarat legea ca fiind neconstituţională, ceea ce înseamnă că datele personale nu vor mai fi reţinute.

 

Conform unui comunicat al CCR, cu unanimitate de voturi, Curtea "a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale".

 

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Curtea Constituţională.

 

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în 12 iunie 2012, Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, cunoscută şi ca "Legea Big Brother".

 

Curtea Europeană de Justiţie a decis, în aprilie 2014, că Directiva 24/2006 privind reţinerea datelor din comunicaţiile electronice (pe telefon sau pe internet) nu respectă legislaţia europeană.

 

Principala concluzie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (răspunzând unor sesizări făcute de Austria şi Irlanda) a fost că Directiva privind Reţinerea Datelor presupune o imixtiune „amplă şi deosebit de îngrijorătoare" în drepturile fundamentale la protejarea vieţii private şi la confidenţialitatea datelor cu caracter personal, „fără ca această imixtiune să se limiteze la ceea ce este strict necesar".



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.