Prodecan al Universității de Petrol-Gaze, incompatibil
Prin semnarea contractului de închiriere, în perioada 21 decembrie 2012 - 11 februarie 2013, BUZOIANU DANIELA ANGELA a creat un folos patrimonial Universității Petrol-Gaze din Ploiești, în cuantum de 556,95 Lei/lună ( prețul chiriei încasate de la Casa de Cultură a Studenților Ploiești).
În perioada aprilie 2012 - ianuarie 2014, în exercitarea funcției de Prodecan al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, persoana evaluată a încasat drepturi salariale în cuantum de 145.550 Lei (venit net).
BUZOIANU DANIELA ANGELA exercită funcția de Director al Casei de Cultură a Studenților Ploiești începând cu data de 15 aprilie 2011.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către BUZOIANU DANIELA ANGELA a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: