Asteapta-te sa fii abordat de politistii ploiesteni, zilele urmatoare!

Publicat in Eveniment 27 Mai 2014 1175 ori
Google+ WhatsApp
Asteapta-te sa fii abordat de politistii ploiesteni, zilele urmatoare!
Asteapta-te sa fii abordat de politistii ploiesteni, zilele urmatoare!

Poliţia Română implementează la nivel naţional Campania „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI” în colaborare cu Groupama Asigurări.

 

 

Campania are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor.

 

Activităţile circumscrise acestei iniţiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire cu beneficiarii acestui proiect.

 

Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, vor fi distribuite 150.000 de flyere cu recomandări preventive şi 5.000 de afişe, ce vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.

 

De asemenea, pentru promovarea mesajelor preventive, vor fi realizate un microsite, un clip video ce va fi distribuit prin reţeaua internet, un spot video realizat de o trupă umoristică, iar 18 imagini reprezentative, vor fi distribuite prin reţelele de socializare.

 

Totodată, în vederea diseminării mesajelor destinate prevenirii tâlhăriilor, furturilor din locuinţe şi a furturilor de şi din auto, se vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă: asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale.

 

Pe parcursul întâlnirilor, vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu. De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, se vor organiza acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.

 

Groupama Asigurări este alături de Inspectoratul General al Poliţiei Române în acţiunile de prevenţie adresate cetăţenilor. Parteneriatul dintre cele două instituţii este unul de durată şi a început în urmă cu 4 ani, iar proiectele derulate împreună au arătat importanţa acestor acţiuni. Prin intermediul campaniei „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, cei vulnerabili vor afla cum să nu devină victimele ale infracţiunilor.

 

Informaţii de background:

 

Infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori de ordin socio-economic şi de tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecţie recomandate de poliţie.

 

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă 51,6% din totalul infracţiunilor sesizate şi, pentru prima dată în ultimii 10 ani, în anul 2013, datorită acţiunilor preventive şi a activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti în fiecare cauză, au înregistrat o scădere cu 6,4%.

 

Scăderea infracţiunilor contra patrimoniului este dată, în principal, de trendul descendent al faptelor de furt şi tâlhărie.

 

Astfel, pentru prima dată în ultimii 6 ani, furturile au scăzut semnificativ (-8,3%) şi rămân principalele infracţiuni săvârşite în România, dar ca pondere din totalul infracţiunilor sesizate scad de la 35,3% la 33,9%.

 

De asemenea, s-au înregistrat scăderi pe segmentul furturilor din locuinţe, aceste fapte înregistrând o diminuare cu 11,7% în anul 2013, faţă de anul 2012.

 

Infracţiunile de tâlhărie reprezintă 0,7% din totalul infracţiunilor sesizate şi, în anul 2013, au înregistrat o scădere importantă (-23,9%), pentru prima dată în ultimii 3 ani, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii 10 ani.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.