Focar de rabie in Ploiesti!

Publicat in Eveniment 24 Martie 2014 586 ori
Google+ WhatsApp
Focar de rabie in Ploiesti!
Focar de rabie in Ploiesti!

Un vulpe bolnava a pus pe jar autoritatile locale! Potrivit directorului DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă, un focar de rabie a fost descoperit zilele acestea, in Ploieşti.

 

 

În urmă cu aproximativ două săptămâni o vulpe a intrat într-o curte din zona Ghighiu, a fost omorâtă de unul dintre proprietarii din curtea în care a intrat, iar animalul a fost transportat la laborator unde rezultatul a ieşit pozitiv.

 

"Avem un program de măsuri stabilit, au fost vaccinaţi câinii şi pisicile din zona respectivă. În curtea respectivă mai sunt doi căţei care au fost puşi sub supraveghere 14 zile şi până acum nu au avut semne clinice care pot fi atribuite rabiei şi sunt sub supraveghere toate animalele din zona respectivă în perioada de 30 de zile până se închide focarul de rabie.", ne-a declarat Mihai Terecoasa, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Prahova.

 

Ce este rabia

 

Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus si care afecteaza sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral.

 

Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice. Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in tarile dezvoltate, fiind insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare.

 

Aparitia simptomatologiei marcheaza un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul ataca si lezeaza sistemul nervos central care include atat encefalul (creierul) cat si maduva spinarii. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate inainte de aparitia vreunui simptom. Primele simptome pot aparea intr-un interval cuprins intre cateva zile si aproape un an, insa in majoritatea cazurilor simptomele se dezvolta in 4-6 saptamani de la momentul infectiei. Tratamentul afectiunii este indicat si in cazul in care simptomatologia nu debuteaza la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

 

Simptome la animale

 

Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburari de comportament. Animalul care a muscat o persoana si care s-a comportat sau se comporta ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importanta urmarirea, pe cat este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzator si la momentul oportun oricarei persoane care a intrat in contact cu animalul respectiv.

 

Este foarte posibil ca un animal sa aiba rabie daca prezinta urmatoarele semne:
- lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele salbatice
- atitudine timida la un animal de casa care era de obicei prietenos
- neliniste, excitabilitate, agresiune sau schimbari bruste de comportament
- salivare in exces
- animale active noaptea (lilieci, ratoni si sconcsi) care devin active in timpul zilei
- consumul de substante care in mod normal nu sunt comestibile (pica)
- paralizie, care uneori poate fi unicul semn.

 

Simptome la oameni

 

Perioada tipica de incubatie a virusului rabic este de 4-6 saptamani. In aceasta perioada, de obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea si amorteala la locul muscaturii, urmate apoi de simptomatologie vaga, care poate apare in multe alte afectiuni si care includ:

 

- febra
- tuse sau senzatia de gat uscat
- durere, arsura, mancarime, furnicaturi sau amorteala la locul muscaturii sau al expunerii initiale
- durere abdominala
- anxietate sau neliniste care se accentueaza si poate evolua spre agitatie extrema

 

Simptomatologia ulterioara este mai specifica si poate include:

 
- perioade alternante de comportament normal si comportament bizar sau neobisnuit (anxietate, halucinatii, delir);
- frica de apa (hidrofobie) sau frica de aer (aerofobie);
- spasme musculare la nivelul muschilor fetei, gatului sau diafragmului, urmate de convulsii;
- paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvolta in cazul unei forme de rabie mai putin obisnuita, rabia paralitica, care apare dupa muscatura liliecilor vampir;
- fluctuatii mari ale temperaturii corporale, pulsului si presiunii sangvine;
- coma, insuficienta cardiaca si respiratorie.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.