Patricia Florescu sau cum se ajunge de la Ploiesti la Harvard

Publicat in Eveniment 15 Noiembrie 2009 Actualizat: 28 Februarie 2010 1828 ori
Google+ WhatsApp
Patricia Florescu sau cum se ajunge de la Ploiesti la Harvard
Patricia Florescu sau cum se ajunge de la Ploiesti la Harvard

Saptamana aceasta am ales sa vorbesc cu un alt tanar "extraterestru" prahovean, Patricia Florescu, absolventa a Colegiului National "Ion Luca Caragiale" generatia 2007, si studenta astazi la Universitatea Harvard. Imbinand activitatiile extracuriculare cu cele academice, Patricia poate fi un model pentru noile generatii. Speram ca studiile sale in arhitectura vor aduce in Romania o infrastructura si constructii futuriste, ca in marile metropole americane. Toate acestea in interviul ce urmeaza.

 

Radu Simionescu: Sunteti un exponent al invatamantului prahovean. Puteti sa ne povestiti cateva repere din timpul scolii care v-au marcat si au contribuit la performantele actuale ?

Patricia Florescu: Cea mai benefica experienta din timpul scolii a fost participarea la olimpiade si concursuri scolare, in special la cele de matematica si informatica. Am invatat foarte multe, am cunoscut elevi cu rezultate deosebite care m-au ambitionat, dar mai ales am deprins importanta muncii sitematice si valoarea unui mediu competitiv. O alta experienta formativa a fost clubul de dezbateri AES Ploiesti, care mi-a dezvoltat capacitatea de argumentare si m-a ajutat sa imi depasesc retinerea de a vorbi în public.

 

Radu Simionescu: Stiu ca exista diferente intre invatamanul romanesc si cel american. Care considerati ca sunt cele mai importante ?

 

Patricia Florescu: Cele doua sisteme de invatamant urmaresc scopuri complet diferite. In sistemul romanesc rolul facultatii este mai mult acela de a te invata o meserie. De aceea curriculum este foarte strict si specializat. In schimb, in Statele Unite, majoritatea scolilor, functioneaza dupa sistemul "liberal arts": pe langa cursuri din domeniul de specializare, studentii sunt incurajati sa incerce cursuri in afara domeniul pe care il studiaza, precum istorie, filosofie, arta. Rolul acestui sistem este de a oferi o educatie mai completa nu numai la nivelul informatiei asmilitate. Toate cursurile sunt structurate astfel incat sa dezvoltate anumite capacitati cheie, precum capacitatea de a argumenta, de a citi si sistematiza foarte multe informatii, de a analiza si a lucra cu notiuni abstracte. O alta parte importanta a experientei ca student in Statele Unite sunt activitatile extracurriculare, care dezvolta abilitatile practice si de lucru in echipa. La Harvard exista peste 300 de cluburi si organizatii.

 

Radu Simionescu: Ce v-a determinat sa aplicati la o universitate de prestigiu in afara tarii ?

 

Patricia Florescu: O data ce am aflat despre sistemul de invatamant universitar american si de oportunitatile pe care le ofera nu a fost greu sa ma motivez sa aplic. Pe de alta parte, nu eram foarte hotarata la ce facultate sa aplic in Romania, asa ca m-am bucurat ca la Harvard nu a trebuit sa imi aleg  domeniul de studiu decat in anul II. In primul an am putut incerca o mare varietate de cursuri (lingvistica, antropologie, neurobiolgie, istoria artei) iar la finalul anului am decis sa studiez matematici aplicate si arhitectura computationala. Domeniul arhitectura computationala l-am studiat luand cursuri la Harvard Graduate School of Design, una dintre cele mai renumite facultati de arhitectura din lume. Un alt curs deosebit de interesant a fost un curs de cercetare in geometrie arhitecturala unde eram singurul student. In Romania nu mi s-ar fi oferit ocazia sa evoluez in acest domeniu.

 

Radu Simionescu: Puteti da cateva sfaturi celor ce doresc sa va calce pe urme?

 

Patricia Florescu: Sa se gandeasca bine atunci cand intentioneaza sa faca pasul de a aplica la o facultate in alta tara. Sa identifice motivele personale care sa justifice efortul atat în perioada aplicatiei, cat si în timpul facultatii. Daca motivatiile sunt clare, iar dorinta este de mai mult si mai bine, devine fireasca aceasta optiune.

 

Radu Simionescu: Este grea viata departe de casa ? Ce va sustine ?

 

Patricia Florescu: Nu mi se pare deloc grea. Imi place foarte mult mediu si ceea ce studiez, iar parintii mei ma sustin intotdeauna. Iar cu tehnologia actuala, este simplu sa poti fii în permanenta în contact cu cei ramasi acasa, familie si prieteni.

 

Radu Simionescu: Creionati-ne in cateva cuvinte cum va vedeti viitorul, atat din punct de vedere profesional cat si personal?

 

Patricia Florescu: Nu pot spune ca am planuri foarte clare; incerc sa-mi creionez viitorul in pasi marunti. Certitudinile sunt legate de definirea profilului meu profesional si de perfectionarea pe directia adoptata. Cu alte cuvinte, inclin balanta in partea definirii profesionale, pentru ca alegerea corecta imi va marca poate intreaga viata activa.

 

Radu Simionescu: Am vazut ca sunteti co-presedinte al The Harvard Independent. Ce inseamna si in ce consta munca dumneavoastra in cadrul acestei organizatii?

 

Patricia Florescu: The Harvard Independent este una dintre publicatiile de traditie din campus, fiind produs in totalitate de catre  studenti. Ziarul a fost fondat in 1969 si ne mandrim ca Barack Obama a scris pentru noi cand era student la Harvard Law School. In calitate de co-presedinte coordonez procesul de productie si partea de business. Anul acesta sarbatorim 40 de ani si vrem cu aceasta ocazie sa ne schimbam modelul de business si sa schimbam identitatea vizuala a ziarului. Vrem sa punem mai mult accent pe editia on-line, sa ne eficientizam sistemul de distributie si sa organizam evenimente celebrative pentru colaboratorii ziarului in Cambridge, New York si Washington DC. Presupune foarte multa munca, dar satisfactiile sunt pe masura!

 

Radu Simionescu: Din 2009 sunteti director financiar al The Cambridge Microfinance Initiative. Ce inseamna activitatea dumneavoastra in aceasta organizatie, si ne puteti spune pasii pe care a trebuit sa ii faceti pentru a ajunge in aceasta pozitie?

 

Patricia Florescu: Am inceput sa lucrez pentru The Cambridge Microfinance Initiative in 2008 in calitate de consultant. Organizatia ofera servicii de consultanta pentru antreprenori cu venituri reduse si ii sustine in procesul de aplicare la institutii de microcreditare. Toata munca este voluntara, dar activitatea aduce foarte multa satisfactie pentru ca avem contat direct cu clientii nostri si pentru ca necesita multa creativitate si rabdare. Clientii nostri fiind din categoria celor cu venituri limitate, a trebuit  sa devenim mai creativi in gândirea solutiilor propuse. Clientii mei au fost extraordinar de diversi: o afacere cu carti vechi, o revista de ciclism si un ONG care distribuie calculatoare persoanelor cu handicap. Din martie 2009, in calitate de finance director, ma ocup de partea financiara a organizatiei, in special de obtinerea de fonduri pentru evenimentele pe care le promovam. De doua ori pe an organizam o conferinta pe teme finaciare si legale cu participarea gratuita a peste 70 de mici intreprinzatori, eveniment a carui pregatire necesita multe resurse.

 

Radu Simionescu: Fiecare persona aspira la un ideal. Ce ar reprezenta acest ideal pentru dumneavoastra ?

 

Patricia Florescu: As lega idealul de ideea de normalitate. Ideal ar fi sa pot face ceea ce ma pasioneaza si imi place si ar fi normal ca idealul sa se indeplineasca daca depun toate eforturile in directia aceasta.

 

Radu Simionescu: Ce aţi dori sa schimbati in judetul nostru, in tara noastra?

 

Patricia Florescu: Tot ce ar determina introducerea normalitatii, de la relatiile interumane, pana la relatiile economice si ierarhia valorilor. Competitia reala si recunoscuta ar fi cea care ar sustine ideea de normalitate si ar exclude distorsiunile, inclusiv pe cele comportamentale, care afecteaza individul si societatea in ansamblu. Va dati seama cate resurse s-ar economisi schimband numai atitudinea “lasa ca merge si asa”? Sau ce efecte benefice s-ar produce daca fiecare si-ar asuma responsabilitatea pentru ceea ce face?

 

 

 

Bogdan Stoica

Jurnalist, ploiestean, pionier al presei online din Prahova, fondator al acestui site; a coordonat echipa redactionala in perioada martie 2008 - septembrie 2012.
Blog: www.bogdanstoica.ro