Pe raul Teleajen se practica "pescuitul cu parasuta"
Marți, 11 septembrie, anul curent, în jurul orei 1540, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, în timp ce desfăşura activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în zona barierei Bucov din municipiul Ploiești, a surprins o persoana ce încerca sa prindă pește cu ajutorul unor plase monofilament.
Trecând la identificarea şi cercetarea faptei ilicite, jandarmii au stabilit că, Iulian D. de 45 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești, județul Prahova, pescuia pe malul râului Teleajen, sub podul rutier din zonă, cu ajutorul a două lansete la capătul cărora era atașată o plasă monofilament, metoda fiind cunoscută sub numele de “pescuit cu parașuta”, interzisă de lege.
Celui în cauză, i s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru fapta susceptibilă a fi "producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare", dosar ce va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.
Petre-Radu Apostol este ploiestean, are 35 de ani, si este absolvent al Universitatii Petrol si Gaze Ploiesti. Are experinta in presa scrisa si online. Scrie pe PH-online.ro din 2010. [email protected]