Bancherii încurajează furturile ca să-şi protejeze reputaţia

Publicat in Eveniment 09 Noiembrie 2009 992 ori
Google+ WhatsApp
Bancherii încurajează furturile ca să-şi protejeze reputaţia
Bancherii încurajează furturile ca să-şi protejeze reputaţia

Un furt banal, făcut de doi hoţi rudimentari, a scos la iveală că băncile sunt dispuse să încurajeze furtul decât să le fie afectată reputaţia. Se întâmplă la Buşteni….

Ieri la prânz, o femeie din  Buşteni a reclamat poliţiei faptul că a mers o bancă din Sinaia, unde a dorit să efectueze o operaţiune de schimb valutar folosind ASV-ul. Femeia a introdus în automatul de schimb o bancnotă de 100 de euro, urmând instrucţiunile de pe aparat, însă la finalizare nu a primit echivalentul în lei. Poliţiştii s-au aşezat imediat la pândă, la timp să vadă doi indivizi care au intrat în curtea băncii, au mers la bancomat unde au stat aproximativ cinci minute, după care s-au îndreptat spre ieşire. Aici au fost interceptaţo de către poliţişti, legitimaţi şi controlaţi, asupra lor fiind găsită suma de 425 lei. Ulterior, cei doi, adică B. Lascăr Iulian, de 31 ani şi D. Adrian, de 28 ani, ambii din Teleorman, au recunoscut că montaseră pe ASV un dispozitiv mecanic confecţionat artizanal, ce avea rolul de a reţine suma de lei care ar fi trebuit eliberată persoanei care efectua schimbul valutar.

Din cercetările poliţiei a mai reieşit ceva. Cei doi au montat dispozitivul respectiv şi în alte două zile, la aceeaşi unitate bancară. Din păcate, angajaţii sucursalei fost suficient de tâmpiţi să tacă, pentru a proteja reputaţia băncii, şi au achitat păgubiţilor sumele furate.

Acum, cei doi hoţi sunt cercetaţi pentru furt calificat. Cei de la bancă n-au primit nici măcar o amendă…

Bogdan Stoica

Jurnalist, ploiestean, pionier al presei online din Prahova, fondator al acestui site; a coordonat echipa redactionala in perioada martie 2008 - septembrie 2012.
Blog: www.bogdanstoica.ro