Buletin de intervenţii ISU Prahova

Publicat in Eveniment 09 Noiembrie 2009 997 ori
Google+ WhatsApp
Buletin de intervenţii ISU Prahova
Buletin de intervenţii ISU Prahova

In ultimele 72 ore subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă al judeţului Prahova au intervenit pentru gestionarea a 40 situaţii de urgenţă, cele mai importante fiind urmatoarele:

  • 08.11.2009 – ora 14:05– Detaşamentul  de pompieri 1 Ploieşti a intervenit cu două echipaje in comuna Târgşorul Vechi sat Strejnic,  la un accident rutier produs de un autoturism Dacia, şofer Adrian G. de 36 ani. Echipajele au intervenit pentru descarcerarea şoferului autoturismul Dacia iar victima  au fost preluată de echipajului SAJ.
  • 07.11.2009 – ora 21:43– Detaşamentul  de pompieri 1 Ploieşti a intervenit cu două echipaje in municipiul Ploieşti,  str. Rudului la un accident rutier produs între un autoturism Audi, şofer Nicolae N. de 26 ani şi un autoturism Skoda, şofer Radu C. de 37 ani. Echipajele au intervenit pentru deconectarea bornelor şi asigurarea zonei.
  • 07.11.2009 – ora 18:07 – Detaşamentul de pompieri 1 Ploieşti a intervenit în municipiul Ploieşti, str. Şoseaua Nordului, nr. 3 bl. 4, etaj 1, pentru deblocarea uşii unui apartament. Numita  Maria P. de 89 ani a fost găsită căzută in hol. Echipajul SMURD a acţionat pentru acordarea primului ajutor medical calificat.
  • 06.11.2009 – ora 20:04 – Detaşamentul de pompieri 1 Ploieşti a intervenit în municipiul Ploieşti, str. Frăsinet, bl. 5M, etaj 1, pentru deblocarea uşii unui apartament. Numitul  Gheorghe P. de 85 ani a fost găsit decedat.
  • 06.11.2009 – ora 13:31 - Detaşamentul de Pompieri 2 Ploieşti a acţionat în comuna Bărcăneşti, sat Ghighiu pentru salvarea unui animal (câine), dintr-o groapă cu adâncimea de aproximativ 2 m.
  • 06.11.2009 – ora 11:20– Garda de intervenţie Băicoi a intervenit cu două echipaje în comuna Scorţeni, sat Mislea pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o  casă particulară,  proprietar Ion R. Au ars aproximativ 80 mp acoperiş confecţionat din lemn cu învelitoare tablă, tâmplărie, mobilier şi îmbrăcăminte. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui burlan de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Nu s-au înregistrat victime. Au fost distruse bunuri in valoare de aproximativ 10.000 ron şi au fost salvate bunuri in valoare de aproximativ 50.000 ron.

Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină în 34 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele au fost monitorizate şi transportate Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Bogdan Stoica

Jurnalist, ploiestean, pionier al presei online din Prahova, fondator al acestui site; a coordonat echipa redactionala in perioada martie 2008 - septembrie 2012.
Blog: www.bogdanstoica.ro