Ploiesteanul Andrei Anghel studiaza la Harvard si vrea premiul Nobel

Publicat in Eveniment 08 Noiembrie 2009 Actualizat: 28 Februarie 2010 2424 ori
Google+ WhatsApp
Ploiesteanul Andrei Anghel studiaza la Harvard si vrea premiul Nobel
Ploiesteanul Andrei Anghel studiaza la Harvard si vrea premiul Nobel

 

Am ales pentru saptamana aceasta sa stau de vorba cu Andrei Anghel, absolvent al Colegiului National Mihai Viteazul Ploiesti, promotia 2007, si dublu medaliat cu argint la Olimpiadele Internationale de Biologie de la Rio Cuarto- Argentina si de la Saskatoon- Canada. Acest "extraterestru", ca sa il parafrazez pe Bogdan, este in prezent student la Universitatea Harvard (locul I in Top Times Higher Education). Pentru a reusi in viata, Andrei s-a implicat si in activitati extracurriculare, participand la actiuni de voluntariat, competitii de debate si fiind chiar fondatorul unui ONG pentru tineret in Prahova.

 

 

Mai multe informatii despre Andrei, in interviul ce urmeaza:

 

 

 

Radu Simionescu: Care consideri ca sunt principalele diferente intre invatamantul romanesc si cel american?

 

Andrei Anghel: Cele doua sisteme nu au mai nimic in comun. Sistemul romanesc este inca bazat pe memorare, vrea ca studentul atunci cand termina facultatea sa aiba foarte multe cunostinte. Aceasta este desigur o abordare gresita, pentru ca si in cazul in care studentul invata tot ce i se cere, tot va uita. In sistemul american e nevoie de mult mai putina memorare, dar este facut in asa fel incat orice inveti sa poti aplica. Deviza lor e ca daca stii ceva ce nu intelegi si nu poti aplica, e ca si cum n-ai sti. In plus, aici pot sa aleg ce cursuri vreau eu, chiar si cursuri care n-au nicio legatura cu specializarea mea, pe cand in Romania trebuie sa iei niste cursuri fixe, si toate pe acelasi domeniu.

 

R.S.: In prezent esti student la o universitate de prestigiu. Ai aplicat pentru o bursa a universitatii din dorinta de a performa sau acest lucru a fost determinat si de faptul ca acesta era singurul mod de a-ti putea finanta studiile dorite ? Poate ne poti spune cateva cuvinte despre familia ta?

 

Andrei Anghel: Bursa mea este o bursa sociala, universitatea mea nu acorda burse de merit. Normal asta nu inseamna ca pentru a obtine aceasta bursa nu trebuie sa indeplinesti si niste criterii de performanta. Familia mea are o situatie materiala destul de buna pentru Romania, dar taxa aici este $52,000/an. Este clar ca nicio familie obisnuita din Romania nu si-ar putea permite sa plateasca suma asta.

 

R.S.: Consideri ca evolutia ta academica iti construieste viitorul dorit? Poti creiona in cateva cuvinte cum il vezi?

 

Andrei Anghel: Bineinteles, altfel nu as fi ales sa fac facultatea intr-un loc atat de departe de casa. Eu vreau sa am o cariera academica, sa fac cercetare in biologie moleculara. De la inceputul anului trecut, lucrez aici la un proiect personal de cercetare si sunt convins ca asta ma va ajuta mult in viitor.

 

R.S.: Fiecare persoana aspira la un ideal. Ce reprezinta acest ideal pentru tine?

 

Andrei Anghel: Stiu ca suna copilaresc, dar idealul meu e sa iau premiul Nobel. Sau macar sa fac ceva demn de premiul Nobel.

 

R.S.: Ai un model in viata ? O persoana care ti-a influentat viitorul?

 

Andrei Anghel: Nu. Am incercat mereu sa imi croiesc propriul drum in viata, chiar daca au fost multe persoane care m-au sustinut si m-au inspirat de-a lungul anilor, insa nu am pe nimeni despre care pot afirma "Cand voi fi mare, vreau sa fiu exact ca el/ea".

 

R.S: Ce ti-ai dori sa schimbi in judetul nostru, in tara noastra?

 

Andrei Anghel: Aceasta este de departe cea mai grea intrebare. Nu pot sincer sa ma gandesc la un lucru care nu ar trebui schimbat in tara noastra. Insa daca ar fi sa aleg cel mai important lucru de schimbat, acesta ar fi probabil sistemul de valori. La noi mi se pare ca prea multa lume se gandeste doar la propria persoana fara sa tina cont de cei din jur, de moralitate, de cele mai elementare notiuni de etica. Desigur, egoismul este o trasatura umana fundamentala care a evoluat de-a lungul mileniilor, insa nu ar strica si un pic de bun-simt. Prea multa lume in tara noastra considera ca romanii sunt clasificati in doua grupuri: smecheri si fraieri si atunci isi dedica viata pentru a ramane in prima categorie. Asta este primul lucru care trebuie schimbat.

 

Alfred Nobel spunea: “Daca as avea mii de idei si doar una din ele s-ar dovedi a fi buna, as fi satisfacut”. Sper ca Andrei sa aiba milioane de idei si cel putin una sa il ajute sa isi indeplineasca visul si sa devina laureat al premiului Nobel.

 

www.ph-online.ro/prahoveanul-anului

 

Bogdan Stoica

Jurnalist, ploiestean, pionier al presei online din Prahova, fondator al acestui site; a coordonat echipa redactionala in perioada martie 2008 - septembrie 2012.
Blog: www.bogdanstoica.ro