Fiica lui Leonard Doroftei e superbă! Vanessa a implinit 19 ani
Fiica lui Leonard Doroftei locuiește în Montreal, Canada, alături de tatăl său. Tânăra este la colegiu și vrea să devină medic. Cu ocazia zilei de naștere, marele campion al boxului românesc i-a transmis un mesaj pe contul de socializare, alături de care a atașat și o fotografie superbă cu Vanessa.
„La mulți ani Vani, oriunde am fi, să știi că te iubim și suntem mândri de tine!", a scris Leonard Doroftei pe Facebook.
Leonard Doroftei trăiește în Canada, alături de soție și de copii. Dacă Vanessa vrea să urmeze calea medicinei, fiul cel mare, Adrian, are o carieră de succes în domeniul imobiliar.
Celălalt băiat al îndrăgitului Leonard Doroftei, Alex, s-a mutat și el în Canada, după ce a terminat Facultatea de Fizică în România.
„Adrian, băiatul cel mare, lucrează în domeniul imobiliar, îi merge foarte bine. Alex abia a terminat și el Facultatea de Fizică, în țară, la Măgurele, și a venit aici, alături de noi.
Are și el un job foarte bun. Iar Vanessa e la colegiu și, din discuțiile pe care le mai avem așa, la o masă, sperăm că vom avea și un doctor în familie.", a declarat Leonard Doroftei pentru GSP, la finalul anului trecut.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: