Politistii au impanzit judetul, duminica, pentru controale in trafic si la societati comerciale
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PRAHOVENI
La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Polițiilor orășenești Băicoi, Slănic, Urlați și Vălenii de Munte, precum și cei ai Secției de Poliție Rurală Ciorani, au organizat și desfășurat 5 acțiuni, pe mai multe linii de activitate, pe raza județului.
Obiectivele acțiunilor au fost combaterea nerespectării dispozițiilor legale privind regimul legal de viteză, precum și combaterea celorlalte cauze generatoare de accidente rutiere, descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal, avându-se în vedere și prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu produse alimentare și nealimentare.
Astfel, au fost legitimate 250 de persoane, 15 societăți comerciale au fost verificate, iar pe linie rutieră, polițiștii au controlat 175 de autovehicule, efectuând în total 88 de testări cu aparatul etilotest.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.370 de lei.
Totodată, conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale cu ocazia constatării unor fapte de această natură.
Pentru neregulile constatate a fost reținut un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Polițiștii prahoveni desfășoară permanent acțiuni în vederea prevenirii și combaterii tuturor faptelor de natură penală sau contravențională.
Comunicat IJP PRAHOVA
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: