Se reduce numărul de beneficiari ai voucherelor sociale. Milioane de români, lăsați în sărăcie

Publicat in Eveniment 22 Septembrie 2022 453 ori
Google+ WhatsApp
Se reduce numărul de beneficiari ai voucherelor sociale. Milioane de români, lăsați în sărăcie
Se reduce numărul de beneficiari ai voucherelor sociale. Milioane de români, lăsați în sărăcie

Comisia Europeană s-a autosesizat, iar Guvernul PSD + PNL + UDMR ar urma să reducă drastic numărul de persoane care vor beneficia de vouchere sociale.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că persoanele care înregistrează venituri peste indemnizația socială – deci pensia minimă garantată, nu se încadrează în categoria celor care se află în sărăcie extremă, potrivit Comisiei Europene. Astfel, este de așteptat ca pensionarii care au venituri cuprinse între 1.001 și 1.500 de lei să fie excluși din rândul beneficiarilor, de la 1 ianuarie 2023.

În 2022, pachetele antisărăcie de la Guvern au cuprins 250 de lei (aproximativ 50 de euro) oferiți o dată la două luni de zile, adică un total de 1.000 de lei.

Voucherele sociale vor fi oferite în 2023 persoanelor care înregistrează venituri de sub 1.000 de lei, deci șomerilor și persoanelor cu handicap grav.

În 2022, ultima tranșă de bani va fi virată celor mai săraci dintre români în luna noiembrie. Pentru stabilirea dreptului se iau în calcul toate veniturile realizate individual de către persoana în cauză, inclusiv cele care apar în baza de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

O rază de speranță pentru cei mai săraci dintre români reprezintă majorarea pensiilor și a salariilor din aparatul bugetar. PSD și PNL s-au angajat că în 2023 aceste categorii de venituri vor fi crescute, dar fără a comunica procentul exact.

Măsuri anti – sărăcie. PSD: „Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției"

Cea mai recentă declarație din partea coaliției a venit din partea lui Paul Stănescu. Secretarul general social-democrat a anunțat că majorarea pensiilor şi a salariilor este o necesitate, pentru că „salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației".

„Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să așteptăm proiecția bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliție. Inflație de 15% înseamnă tot atâția bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români.

Mărturisesc că am înțeles cu greu reacțiile inițiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situația de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii știu deja că, atunci când PSD avansează cifre și propuneri, o face cu responsabilitate. Și, mai ales, nu am aruncat în spațiul public cu cine știe ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliției soluții la probleme sociale. Cu acest ping-pong al declarațiilor incerte despre mărirea pensiilor și a salariului minim, riscăm să dăm senzația de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliției, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creșteri", a declarat Paul Stănescu.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.