Dezastru pe Litoral! 2 tone de alimente improprii consumului uman, neutralizate de OPC
Echipele de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor împreună cu instituţiile partenere au aplicat sancţiuni de aproape 4,076 milioane lei şi au neutralizat peste 2.116 kilograme de produse alimentare, în urma controalelor derulate în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022".
„În perioada 27.06-28.08.2022 s-au realizat 1.970 de controale la operatorii economici cu activitate în alimentaţia publică şi desfacerea cu amănuntul a produselor alimentare. Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat 439 de sancţiuni în valoare de 4.075.800 lei. În total, au fost emise o ordonanţă de interzicere a activităţii şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii. De asemenea, au fost confiscate şi trimise către neutralizare 2.116,74 kg de produse alimentare (produse din carne, peşte, produse din peşte, preparate culinare), care erau improprii consumului uman", se menţionează într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Saniatere Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: