Pedepse mai mari pentru traficanții de droguri - Închisoare de la 7 la 15 ani, potrivit proiect adoptat de Senat

Traficanţii de droguri sau cei care pun la dispoziţie locuri amenajate în scop de consum riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani, potrivit unui proiect pentru modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, adoptat în şedinţa de luni a Senatului, anunță agerpres.
Potrivit deputaţilor de la PNL care au iniţiat acest proiect, "Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea. extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute (...) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi".
Proiectul de act normativ mai prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru "Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de rise pentru consum propriu, fără drept". Dacă faptele menţionate privesc droguri de mare risc, pedeapsa este detenţie de la 2 la 7 ani.
Pedepse cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi riscă şi cei care pun la dispoziţie, "cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri", conform aceluiaşi proiect.
"Indiferent de cauză, dependentul de droguri este o persoană care este prinsă emoţional şi fizic de droguri şi a cărui viaţă este centrată în jurul obţinerii acestor droguri. Dependenţa il afectează pe toate planurile: fizic, emoţional, socio-profesional şi spiritual. De aceea, consider că înăsprirea legislaţiei în acest domeniu, a pedepselor mai ales pentru cei care sunt traficanţi de droguri este absolut necesară", argumentează iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Proiectul legislativ a fost transmis spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
Ultimele articole adaugate de Admin.A
-
In atentia OPC Prahova! La Profi Baicoi se intampla "minuni": ardei copti cumparati pe 15 august, ambalati pe... 16 august?
-
Sindicaliștii ies la proteste: 'Poliţiştii sunt sacrificaţi, am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu'
-
Marcel Ciolacu face acuzații incendiare: Pe piața energiei e o speculă. Sunt niște lucruri bizare