CÂT AJUTĂ vaccinul? FOCAR de coronavirus în Penitenciarul Ploiești, unde 90% din deținuți sunt vaccinați

Publicat in Eveniment 23 Noiembrie 2021 1331 ori
Google+ WhatsApp
CÂT AJUTĂ vaccinul? FOCAR de coronavirus în Penitenciarul Ploiești, unde 90% din deținuți sunt vaccinați
CÂT AJUTĂ vaccinul? FOCAR de coronavirus în Penitenciarul Ploiești, unde 90% din deținuți sunt vaccinați

Peste 90% dintre deţinuţii Penitenciarului Ploieşti, unde recent a fost depistat un focar de COVID-19, sunt imunizaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2, a anunţat, marţi, conducerea unităţii. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Penitenciarul Ploieşti, în urma unei testări colective de rutină, prin efectuarea testelor antigen, 11 persoane private de libertate au fost confirmate cu virusul SARS-CoV-2. Toate persoanele testate pozitiv au fost asimptomatice sau au prezentat simptomatologie minoră (rinoree, cefalee uşoară etc.), fiind transferate la Penitenciarul Spital Bucureşti-Jilava pentru monitorizare şi acordarea tratamentului de specialitate, scrie Agerpres.

Ulterior, s-a dispus izolarea contacţilor nevaccinaţi pentru o perioadă de 14 zile, însoţită de monitorizarea respiratorie a acestora, supravegherea contacţilor vaccinaţi cu retestarea la cinci zile, nebulizarea camerelor de deţinere şi a mijloacelor de transport. "Totodată, la nivelul Penitenciarului Ploieşti au fost implementate o serie de măsuri, cu caracter general, privind siguranţa locului de deţinere conform Planului de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiei cu virusul COVID-19 în rândul personalului şi a persoanelor private de libertate. În acest sens, în toate spaţiile unităţii intens trazitate se efectuează zilnic dezinfecţie prin clorinare, săptămânal se efectuează nebulizarea, atât personalulul unităţii cât şi persoanele private de libertate poartă echipament de protecţie corespunzător, iar activităţile sunt derulate în grupuri mici, cu respectarea distanţării sociale. (...) Confirmare a măsurilor întreprinse de conducerea unităţii şi a personalului din subordine, peste 90% din efectivul custodiat este vaccinat cu schemă completă anti-SARS-CoV-2", se menţionează în comunicatul citat.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.