Percheziții în Prahova, miercuri, în două dosare de furturi
Cinci persoane au fost duse la audieri, miercuri, în urma unor percheziții derulate de Poliția Ploiești în municipiu, dar și la adrese din Urlați și Ariceștii Rahtivani.
„Polițiștii Poliției Municipiului Ploiești au efectuat șase percheziții domiciliare, în Ploiești, Urlați și comuna Ariceștii Rahtivani la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat. 5 mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a rezultat că la data de 7 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul unui imobil din Ploiești și ar fi sustras o geantă ce conținea acte și bani. În cadrul acestei cauze, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au condus la sediul poliției patru persoane în vederea audierii.
În cealaltă cauză, polițiștii Secției nr.7 de poliție rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați despre faptul că în noaptea de 18 octombrie a.c., o persoană necunoscută ar fi pătruns într-un imobil din comuna Ariceștii Rahtivani și ar fi sustras mai multe bunuri electrice. Un mandat de aducere a fost pus în executare”, au detaliat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
După cele șase percheziții de astăzi, de la adresele vizate au fost ridicate telefoane mobile, bani și obiecte folosite la activitatea infracțională. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 5.000 de lei, fiind recuperat în proporție de 80%.
Mai mult, polițiștii ar fi găsit indicii potrivit cărora unii dintre cei vizați ar fi implicați și alte cauze rămase, până acum, au autor necunoscut.
“Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești în vederea probării activităților infracționale și lămuririi cauzelor, sub toate aspectele, fiind indicii că persoanele bănuite ar fi autorii și la alte două cauze penale cu autori necunoscuți”, a menționat IJP Prahova.Acțiunea a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploiești.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: