Urmărire pe străzile unei localităţi din Prahova - Un şofer beat a încercat să scape de poliţie şi s-a ales cu dosar penal
Un bărbat care conducea sub influenţa alcoolului şi care a încercat să evite filtrul poliţiştilor a fost prins după o urmărire în trafic în localitatea Albeşti din Prahova.
''În această după-amiază, în jurul orei 17,30, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 1B, din direcţia Ploieşti către Buzău, circulă un autoturism al cărui conducător auto se află sub influenţa alcoolului.
Lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier - BDNE au procedat la instituirea unui filtru în localitatea Albeşti. Conducătorul autoturismului, la vederea echipajului de poliţie, a efectuat virajul dreapta pe strada Bisericii din localitate, moment în care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit şi identificat'', precizează IPJ Prahova.
Potrivit sursei citate, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 2,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: