A murit profesoara de Chimie Olga Petrescu, fost dascal la liceul I.L. Caragiale Ploiesti
Una dintre cele mai cunoscute profesoare ale Colegiului I. L. Caragiale din Ploiesti, Olga Petrescu sau "Molecula", dupa cum au poreclit-o elevii, a trecut in nefiinta.
"De astăzi iubita noastră profesoară, DOAMNA OLGA PETRESCU ne va veghea din cer.
Nu am cuvinte sa exprim durerea pe care o resimt.
A fost cea care a pregătit zeci de generatii de medici si de chimiști, a fost cea care a învățat o țară întreagă chimie prim manualul ei.
A fost cea de la care am invatat sa fim Oameni. Va multumim DOAMNA!
Drum bun spre rai", a transmis in mediul online Carmen Bajenaru, managerul Colegiului National I.L. Caragiale Ploiesti, cea care i-a fost si eleva profesoarei.
Olga Petrescu s-a născut pe 1 decembrie 1935, în Ploieşti, a absolvit Facultatea de Chimie cu nota maximă, a intrat în învăţământ în 1958, la 22 de ani. Profesoara Olga Petrescu a predat toata viata la Colegiul National I. L. Caragiale Ploiesti, dar a fost si autorul mai multor manuale de chimie. In 2015, cand a implinit varsta de 80 de ani, Olga Petrescu a primit si titlul de cetatean de onoare al municipiului Ploiesti.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: