Ninsoare ca în povești la munte. Stratul de zăpadă a ajuns la 8 centimetri

Publicat in Eveniment 21 Noiembrie 2020 796 ori
Google+ WhatsApp
Ninsoare ca în povești la munte. Stratul de zăpadă a ajuns la 8 centimetri
Ninsoare ca în povești la munte. Stratul de zăpadă a ajuns la 8 centimetri

Ninge ca în povești la Rânca, iar drumarii intervin cu șase utilaje, deoarece stratul de zăpadă a ajuns și la opt centimetri.

Stratul de zăpadă este cuprins între cinci și opt centimetri. Drumarii anunță că intervin cu șase utilaje, acestea fiind pregătite de mai multă vreme ca să curețe drumul.

„Se acționează permanent cu lama și material antiderapant", spun cei de la Secția de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, citați de Mediafax.

O informare meteo este valabilă până sâmbătă la ora 14.00. Meteorologii au estimat precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. La munte predomină ninsorile.

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se semnalează și în Translvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.

Vântul se intensifică în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă rafelele vor depăși 60-70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.