Noi avertizări meteo cod galben valabile până vineri. Ploile abundente și torențiale se vor extinde în aproape toată țara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din 25 de judeţe, până vineri dimineaţa.
Judeţele afectate de fenomenele meteorologice prognozate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar în sudul şi sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi ploi moderate cantitativ, dar pe arii mai restrânse.
Potrivit meteorologilor, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în intervalul 8 octombrie, ora 10:00 - 9 octombrie, ora 10:00, când în Moldova, local în Muntenia, Carpaţii Meridionali şi sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi la munte, 50 - 70 l/mp.
Pe lista judeţelor vizate de această atenţionare se află: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: