Încă 130 de locuri pentru pacienţii COVID-19 în alte 4 spitale din judeţul Prahova

Publicat in Eveniment Joi, 14:18 828 ori
Google+ WhatsApp
Încă 130 de locuri pentru pacienţii COVID-19 în alte 4 spitale din judeţul Prahova
Încă 130 de locuri pentru pacienţii COVID-19 în alte 4 spitale din judeţul Prahova

Încă 130 de locuri destinate pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 sunt disponibile în patru spitale din judeţul Prahova după publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Sănătăţii emis în acest sens.


Potrivit documentului, bolnavii cu forme uşoare ale bolii vor putea fi direcţionaţi acum către patru noi spitale suport, respectiv Spitalul Orăşenesc Băicoi – Secţia Medicină Internă, Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti – Secţia Pneumologie II – Pneumologie cronici, Spitalul de Boli Pulmonare Breaza – Secţia Pneumologie, Compartimentul Adulţi şi Spitalul de Psihiatrie Voila – pavilion COVID-19.


Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Dan Decebal, a declarat, joi, că în cele patru unităţi sanitare sunt disponibile 130 de locuri, însă, pentru început, bolnavii vor fi duşi la spitalul din Breaza, urmând a fi făcute solicitări pentru echipamente de protecţie necesare unităţilor din Floreşti şi Băicoi.
În ceea ce priveşte Spitalul Voila, aici va fi nevoie de o reorganizare, în condiţiile în care unitatea medicală se confruntă cu un focar de COVID-19, a precizat sursa citată.
“Trebuie să descongestionăm Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde sunt foarte mulţi testaţi pozitiv şi, pentru început, îi trimitem de azi (joi n.r.) la Breaza, iar apoi vom vedea cum procedăm”, a precizat directorul DSP.
Într-o primă fază, în Prahova erau disponibile 250 de paturi pentru bolnavii testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, acestea fiind acum suplimentate cu încă 130.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.