Căldură greu de suportat în cea mai mare parte a țării. Zona în care se ating 37 de grade

Publicat in Eveniment 02 Iulie 2020 200 ori
Google+ WhatsApp
Căldură greu de suportat în cea mai mare parte a țării. Zona în care se ating 37 de grade
Căldură greu de suportat în cea mai mare parte a țării. Zona în care se ating 37 de grade

Joi, căldura va fi şi mai greu de suportat. Canicula se extinde în sudul şi estul ţării, iar în vest şi nord-vest, spre seară, apar ploi zgomotoase, destul de abundente.

Maximele pleacă de la 27 de grade pe litoral şi pot atinge 37 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în fiecare regiune
În Bărăgan şi Dobrogea nu prea zărim norii şi se face mai cald decât ieri. După prânz, creşte disconfortul termic, iar în zona Bărăganului avem canicula şi în jur de 35 de grade, la umbră.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se încălzeşte foarte tare şi o să avem o amiază caniculară, cu cer senin şi un aer greu de respirat.

Se face foarte cald şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Atmosfera se menţine însorită, iar temperaturile câştigă 3...4 grade faţă de ieri şi se apropie de pragul caniculei.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se mai încălzeşte puţin şi o să avem o amiază călduroasă, cu 31...32 de grade, la umbră. Pe seară şi la noapte, se-adună norii şi vor aduce ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi rafale puternice de vânt.

Şi în ţinuturile vestice o să fie foarte cald, iar spre seară vor veni averse zdravene, ce pot lăsa 40...50 de litri de apă pe metru pătrat. Până atunci, avem soare, maxime de 32...33 de grade şi disconfort termic ridicat.

Astăzi se mai încălzeşte şi în zona Transilvaniei. Temperaturile ajung pe la 32 de grade şi doar pe la munte, mai pe seara, e posibil să vină o ploaie de scurtă durată.

Caldura se intensifică în zona Olteniei. Amiaza ne-aduce caniculă şi atmosferă înăbuşitoare. Se vor atinge 35...36 de grade, dar acestea sunt valori măsurate la umbră, aşa că în plin soare va fi mult mai cald de atât. Nu sunt speranţe de ploaie.

Căldură insuportabilă găsim şi în sudul ţării, cer senin, multă zăpuşeala şi 37 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti
În Bucureşti, astăzi se încălzeşte şi mai tare. Nu prea zărim norii, pe la amiază se instalează canicula, se ating 36 de grade, la umbră şi atmosfera devine sufocantă. Temperaturile rămân destul de ridicate şi pe timpul nopţii, iar minimă ajunge pe la 19...20 de grade.

Vremea la munte
La munte, găsim soare, vreme caldă, dar şi o aversă, două, îndeosebi în masivele vestice şi în nordul Orientalilor. Vor fi ploi de scurtă durată, dar consistente, ce pot veni cu grindină şi vijelii.

Vremea la mare
La mare rămânem cu vremea caldă şi frumoasă. Norii apar destul de rar; maximele urcă spre 30 de grade, iar pe la amiază o să avem zăpuşeala şi disconfort termic ridicat.

Vremea în următoarele zile
Vineri ne aşteaptă încă o zi fierbinte şi o amiază caniculară în sudul şi estul ţării. În rest, căldura se mai domoleşte, dar creşte instabilitatea şi vin averse abundente. Vor fi şi condiţii de vijelii şi grindină şi se pot acumula 50 de litri de apă pe metru pătrat. Prin sud se ating 37 de grade, iar seara e posibil să vină ceva averse şi prin Oltenia şi în nordul Moldovei.

Sâmbăta, rămânem cu vremea foarte caldă în sud-est, pe unde revine canicula, În rest, temperaturile ajung la valori suportabile, dar apar alte ploi zgomotoase, mai cu seamă în Transilvania, Oltenia şi la munte.

Duminică, aversele vin mai întâi la deal şi la munte. Apoi, instabilitatea cuprinde aproape toată ţara şi doar Dobrogea este mai ferită de ploi. Vor fi averse zdravene, cu descărcări electrice şi vânt puternic şi s-ar putea să cadă grindină. În sud-est, avem încă o zi toridă, cu 36 de grade, la umbră.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.