România se pregătește pentru a treia etapă de relaxare! Alexandru Rafila atrage atenția asupra obligativității purtării măștii

Publicat in Eveniment 04 Iunie 2020 503 ori
Google+ WhatsApp
România se pregătește pentru a treia etapă de relaxare! Alexandru Rafila atrage atenția asupra obligativității purtării măștii
România se pregătește pentru a treia etapă de relaxare! Alexandru Rafila atrage atenția asupra obligativității purtării măștii

Doctorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit miercuri seară, la Digi 24, despre obligativitatea purtării măștii și vaccinul împotriva noului coronavirus.

România se pregătește pentru etapa a treia de relaxare, însă momentan, specialiștii nu se gândesc la scoaterea obligativității purtării măștii.

„Cred că vor mai rămâne (n.r. - măștile), este o idee bună pentru spațiile care nu permit aerisirea naturală. Până când vom ajunge cel puțin în România, la câteva cazuri sau zeci de cazuri cel mult, în fiecare zi... Până atunci, trebuie să folosim masca, pentru că există această transmitere comunitară. Când vom ști că această transmitere comunitară a încetat, atunci poate fi luată în calcul purtarea măștii, ca o recomandare pe care putem să o eliminăm din viața cotidiană", a declarat Alexandru Rafila.

În ceea ce privește vaccinul, Alexandru Rafila a precizat că nu va fi obligatoriu. În ciuda acestui fapt, serul nu va duce lipsă de doritori, este convingerea medicului.

„Eu sunt convins că marea majoritate a cetățenilor va dori să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Dar există întotdeauna o prioritizare pe care trebuie să o facem: să protejăm categoriile de risc și să avem o acoperire vaccinală, în jur de 70%, care să oprească transmiterea bolii, fiind un vaccin similar cu cel gripal. Probabil, va fi administrat sezonier, nu este exclusă această posibilitate. Nu este un vaccin care să fie administrat obligatoriu, dar este un vaccin pentru care va fi o competiție între țări. Toată lumea va încerca să se vaccineze împotriva infecției cu noul coronavirus. Și sunt curios cu privire la cei care au această atitudine, cu privire la inutilitatea vaccinării, dacă și-o vor schimba în astfel de momente", a mai declarat Alexandru Rafila pentru sursa citată.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.