De 1 iunie, Muzeul "Nicolae Simache" organizeaza o expozitie pentru copii, cu ceasuri produse la Arad
Microexpoziția ”Ceasurile copilăriei”, care cuprinde piese produse produse la ”Victoria ” Arad, create special pentru cei mici, este evenimentul dedicat zilei de 1 Iunie de Muzeul "Nicolae Simache".
Fabrica "VICTORIA" din Arad a fost înființată în anul 1951, fiind prima fabrică de ceasuri din România. În primul an, unitatea a funcționat cu 50-60 de angajaţi, la început fabricându-se roţi dinţate, iar din anul 1954 s-a trecut la producţia de ceasuri deșteptătoare.
”Victoria” Arad era lider de piaţă în România, deşi preţurile practicate nu erau scăzute. Fabrica organiza exporturi în 27 de ţări de pe trei continente. Un ceas deşteptător costa între 15 şi 35 de lei, dar în funcţie de model putea depăşi 50-60 de lei, la ceasurile cu melodii. La Arad se produceau şi celebrele ceasuri cu cuc, însă comercializarea lor în sistemul comunist se făcea preferențial, spun reprezentanții Muzeului.
Ceasurile expuse acum au fost lansate în 1989, cel mai productiv din istoria societății comerciale, când la Arad cei 1.300 de angajați ai fabricii au produs nu mai puțin de 1.000.000 de piese. În primele luni ale lui ’89 au fost introduse în producţie două noi modele de ceasuri: un ceas de voiaj şi un ceas deşteptător pentru copii, realizat în două variante constructive. "Temele de pe cadranele acestora sunt inspirate în special de lumea necuvântătoarelor și a poveștilor. Sunt prezenți căței, pisici, urși, ciocănitori, berze, clovni, prezentați într-un registru coloristic divers. Se remarcă ceasul cu decorația inspirată de fabula lui La Fontaine «Greierele și Furnica», unul dintre protagoniști mișcând arcușul viorii în ritmul secundelor, dar și cele cu mult îndrăgiții «dalmațieni»” sau «motanul încălțat»", se mai arată în prezentarea microexpoziției.
La zece ani de la Revoluţie, fabrica acumulase datorii de 30 de miliarde de lei, iar numărul angajaţilor a scăzut cu 1.000. Pentru a fi ținută în viață, aici s-au produs și mecanisme pentru industria auto şi petrolieră, dar şi contoare de apă.
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, luni, pe 1 iunie, copiii au acces gratuit în muzeu. Acesta poate fi vizitat până la ora 17.00, cu o pauză în intervalul 12.00 - 13.00, pentru igienizarea spațiilor.
Foto: Muzeul Ceasului "Nicolae Simache"
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: