Până la Paşte, gările din Ploieşti trebuie să arate „boboc”!

Publicat in Eveniment 27 Februarie 2020 444 ori
Google+ WhatsApp
Până la Paşte, gările din Ploieşti trebuie să arate „boboc”!
Până la Paşte, gările din Ploieşti trebuie să arate „boboc”!

În prima săptămână din luna în curs, comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Prahova au descoperit ceea ce pentru mulţi ploieşteni, şi nu numai, nu mai era de mult timp o noutate, mai ales pentru cei care fac naveta cu trenul.

Este vorba despre imaginea mai mult decât deplorabilă din Gara de Sud şi Gara de Vest din Ploieşti, cele două porţi de intrare feroviară din municipiul reşedinţă al judeţului Prahova, dar şi a altor şapte gări din judeţ care au fost luate la puricat de către cei de la Protecţia Consumatorilor. În perioada 6-7 februarie, comisarii de la CJPC Prahova au desfășurat acțiuni de control la prestatorii de servicii, pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor, fiind verificaţi 13 operatori economici, respectiv nouă gări din judetul Prahova şi patru agenți economici ce desfășurau activități comerciale în incinta sau imediata vecinătate a respectivelor gări.

În urma verificărilor s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 120.000 de lei, dintre care 90.000 lei operatorilor de transport feroviar, agenții economici ce desfășurau activități comerciale pe peroanele gărilor fiind sancționați, pentru nerespectarea prevederilor legale, cu amenzi contravenționale în sumă de 30.000 de lei, fiind dispuse şi măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

Controalele au fost efectuate în principalele gări din judeţ, respectiv la Gara Ploieşti Nord, Gara de Sud şi cea de Vest din Ploieşti, la gările din Azuga, Sinaia, Câmpina, Vălenii de Munte, Breaza şi Staţia CFR Slănic Prahova. Potrivit datelor solicitate Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia (Ploieşti), dacă în gările din Sinaia, Câmpina şi Azuga nu s-au constatat deficienţe majore, la Breaza verificările nefiind finalizate, în schimb, la gările din Ploieşti, imaginea găsită a fost mai mult decât dezastruoasă.

Astfel, “la Gara de Sud din Ploieşti s-a constatat că, pe peronul aferent liniilor 6 şi 7, scaunele erau deteriorate, rupte şi murdare. În plus, nu există rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. La Gara de Vest Ploieşti erau scaune deteriorate şi rupte, legate cu sârmă, murdare”, se arată în răspunsul primit de la instituţia menţionată.

De asemenea, nereguli grave au fost găsite şi la Gara din Vălenii de Munte, întrucât aici s-a constatat că nu exista nici măcar sală de aşteptare, peronul nu era iluminat şi, de asemenea, nu existau rampe pentru accesul persoanelor cu handicap.

În staţia CFR Slănic Prahova, pe lângă lipsa rampei de acces pentru persoanele cu handicap, la momentul verificării au fost găsite grupuri sanitare murdare, neigienizate şi deteriorate, iar sala de aşteptare nu era dotată cu instalaţie de încălzire.

În urma celor constatate, în fiecare dintre gările controlate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, dispunându-se şi măsuri de remediere a deficienţelor. Iar termenul până la care vor trebui să se conformeze este de până la 60 de zile, ceea ce înseamnă că, obligatoriu, gările menţionate vor trebui să arate…boboc până la Paşte!

În ceea ce-i priveşte pe operatorii economici care-şi desfăşurau activitatea în gările menţionate, în cazul în care nu vor duce la îndeplinire măsurile dispuse de comisari, aceştia vor putea fi sancţionaţi cu amendă contravenţională de la 2.000 de lei la 20.000 de lei, riscând chiar oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor sau, după caz, închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult şase luni, ca sancţiune complementară.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Cele mai citite