Prahovean gasit mort sub "Podul lui Cuza", la Banesti
Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 49 de ani, din Bănești, a fost găsit sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, sub podul dezafectat de la ieșirea din localitate. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Prahova au precizat că acesta a fost găsit cu traumatism cranian grav, suferit după ce victima ar fi căzut de la înălțime de aproximativ 5 metri.
La fața locului au intervenit un echipaj de urgență al SAJ și un echipaj Smurd.
"În jurul orei 15:00 am fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Bănești, sub un pod dezafectat, închis circulației, se află un bărbat, decedat. Din primele verificări, se pare că, acesta ar fi căzut printr-o gaură din podul dintre Câmpina și Bănești, care este închis circulației. Bărbatul în vârstă de 49 de ani este din localitatea Bănești și avea bunuri personale asupra sa", au anunțat reprezentanții IJP Prahova, menționând că în acest caz cercetările continuă, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Podul în cauză, ridicat pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, se află într-o stare avansată de degradare. În 2014, o porțiune s-a surpat după ce un pilon a cedat, din cauza infiltrațiilor și a vechimii construcției.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: