Un tânăr din Prahova, cunoscut cu probleme psihice, şi-a înjunghiat ambii părinţi

Publicat in Eveniment 15 Octombrie 2019 1023 ori
Google+ WhatsApp
Un tânăr din Prahova, cunoscut cu probleme psihice, şi-a înjunghiat ambii părinţi
Un tânăr din Prahova, cunoscut cu probleme psihice, şi-a înjunghiat ambii părinţi

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Prahova, cunoscut cu probleme psihice, şi-a înjunghiat luni ambii părinţi, în urma unui conflict, după care a fugit, acesta fiind găsit de poliţişti la scurt timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii IPJ Prahova au declarat că scandalul a avut loc luni, pe raza localităţii Balta Doamnei, unde un tânăr de 27 de ani cunoscut cu probleme psihice, şi-ar fi înjunghiat părinţii.

„În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constat faptul că tânărul, în urma unui conflict avut cu tatăl, care a degenerat, l-ar fi înjunghiat în spate pe acesta, cu ajutorul unui cuţit, iar pe mama sa ar fi tăiat-o la o mână (posibil uşor), după care a fugit”, arată sursa citată.

Părinţii sunt conştienţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul de gardă declarând că nu le-a fost pusă viaţa în pericol.

„Totodată, au fost constituite echipe operative de căutare a persoanei reclamate, autorul fiind depistat la scurt timp pe raza localităţii. În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au declarat reprezentanţii IPJ Prahova.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul a fost prins în aproximativ o oră.

La ora publicării acestei ştiri, el se află la sediul Poliţiei şi se încearcă internarea lui într-o clinică de specialitate.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.