VIDEO - La un pas de tragedie! 35 de adolescenți, recuperați cu greu de pe Jepii Mici
Salvamontiștii din Bușteni au avut parte de o misiune deosebit de dificilă, marți, pentru recuperarea unui grup format din 35 de adolescenți, cu vârste între 15 și 17 ani, conduși de un dascăli. Drumeții au fost doborâţi de oboseală pe Jepii Mici, traseu deosebit de dificil, nerecomandat grupurilor atât de mari, pe care îl abordaseră fără a fi echipați și pregătiți corespunzător.
"Salvamontiștii au împărțit grupul în două părți, în funcție de ritmul de mers al copiilor, primul grup va fi adus în oraș în aproximativ 15 minute, iar cu al doilea grup se estimează o deplasare mult mai lungă, probabil de încă trei ore. Starea de epuizare a unui copil este foarte avansată și va fi coborât cu targa. Salvamontiștii s-au mobilizat și și-au dimensionat corespunzător resursele, astfel încât să asigure ambele grupuri și să ofere siguranța necesară copiilor pe perioada coborârii", au precizat reprezentanții Salvamont România, în timpul acțiunii.
La finalul intervenției, salvamontiștii au avut parte, în loc de mulțumiri, și de un mic scandal, operațiunea încheindu-se cu intervenția Poliției. "Două tinere de 15 ani, fără un antrenament adecvat, au acuzat crampe musculare şi epuizare fizică în timp ce coborau pe Jepii Mici. Una dintre ele, pentru că nu mai putea să se mişte deloc, a avut nevoie chiar de transportul cu targa. Tot ea, după ce s-a văzut în oraş, a făcut circ când a văzut ambulanţa şi a refuzat îngrijirile medicale. Pentru că devenise colerica, a venit şi un echipaj de poliţie. Noi ne-am văzut de treaba şi am plecat la sediu", au scris, pe Facebook, salvamontiștii din Bușteni.
Potrivit stirileprotv.ro, grupul era format din adolescenți din Titu, Târgoviște și București aflați în tabără la Bușteni.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: