Suntem bataia de joc a comerciantilor! Marile lanturi de magazine din Prahova, amendate de ANPC
La nivelul întregii țări, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au dat amenzi în valoare totală de peste 1,75 de milioane de lei pentru neregulile depistate la vânzarea fructelor și a legumelor în marile lanțuri de magazine.
Conform comisarilor Autorității pentru Protecția Consumatorilor, în perioada controlului efectuat în luna februarie, reluat cu o nouă etapă săptămâna trecută, s-a constatat că 25,55 % din cantitatea de fructe şi legume controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorectă şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.
Nici județul Prahova nu a fost ocolit de probleme, potrivit informațiilor date publicității de către ANPC. În magazinele mari și în depozitele de legume și fructe, precum și în piețele de angro din mai multe județe – inclusiv județul Prahova – s-a constatat că, la comercializarea fructelor și a legumelor, erau furnizate consumatorilor informaţii eronate privind soiul, calitatea şi ţara de origine a unor produse expuse la comercializare.
Potrivit legii, informaţiile respective trebuie să fie prezentate în mod lizibil şi vizibil pe una dintre părţile ambalajului, fie imprimate direct pe colet, astfel încât să nu poată fi şterse, fie pe o etichetă care este parte integrantă din ambalaj sau bine ataşată acestuia. Astfel, etichetele trebuie să conțină obligatoriu date despre ambalatorul/expeditorul produsului respectiv, specia sau soiul (dacă este cazul); ţara de origine; categoria de calitate; calibrul (dacă este cazul) precum și marca oficială de control (opţional).
Produsele pot fi prezentate de comerciantul en detail şi neambalate, cu condiţia ca acesta să expună, alături de produsele aflate la vânzare, un anunţ vizibil şi lizibil, care să indice informaţiile specifice prevăzute în standardele de comercializare cu privire la denumire, ţara de origine a produsului şi clasa de calitate din care acesta face parte.
Tot la controalele din Prahova au mai fost descoperite la vânzarea în lanțurile marilor magazine și în depozitele de legume și fructe banane, clementine, pepene verde, pomelo, sfeclă roșie, păstârnac, roșii și roșii-cherry, cartofi albi, rodii, mere roșii și verzi, gutui, ceapă, clementine, kiwi, usturoi, varză, cartofi dulci, avocado, lămâi, dovlecei, ardei gras, ridichi roșii cu modificări organoleptice de textură, cu pete de mucegai, cu părți moi și cu pete, nesortate, pe alocuri încolțite.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: