Tradiții de Sfântul Ion
Azi e sărbătorit sfântul care a dat cel mai răspândit nume de pe glob: Ioan. John, Jon, Iohan, Giovanni, Ivan, Ian, Juan, Iannis, peste tot în lume, în toate țările se regăsește un nume derivat din ebraicul Iehohanan, iar azi, toți cei care le poartă își serbează onomastica.
Peste două milioane de români – aproape 650.000 de femei și peste 1,3 milioane de bărbați – poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul. Cele mai populare sunt Ioan, Ion, Ioana și Ionela, dar sunt destul de întâlnite și derivate ale acestora – Ivan, Nela, Nelu și Onuța. Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 7 ianuarie, reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae pe 6 decembrie. Sărbătoarea Sfântului Ion mai este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. E o zi care, mai ales la țară, e legată de o mulțime de obiceiuri și superstiții. Se spune că azi e musai să fii vesel și să petreci, altfel, vei fi trist tot anul. În anumite zone, mai ales femeile petrec! Acest obicei, care se numește „Iordănitul femeilor”, presupune ca nevestele să se adune în casa uneia dintre ele. Fiecare aduce de mâncare și de băut și cheful se întinde până spre dimineață.
Citeşte întreaga ştire: Astăzi chefuiesc femeile! Tradițiile de Sfântul Ion spun că nevestele trebuie să petreacă până la zi și toată lumea trebuie stropită cu agheasmă, ca să fie ferită de boli.
Un alt obicei de Sfântul Ion este „Iordăneala” (numele acestor obiceiuri vine de la Iordan, râul în care Sfântul Ioan boteza credincioșii – n.r.), care presupune ca tinerii să stropească cu agheazmă oamenii care ies de la slujbă, în dimineața zilei de 7 ianuarie, ca să-i ferească de boli de-a lungul întregului an. Oamenii „iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, exact ca în cazul cetelor de urători din timpul Sărbătorilor de iarnă. În credința populară, Sf. Ion este protectorul pruncilor, iar oamenii petrec pe 7 ianuarie tocmai ca să li se nască bebeluși sănătoși. În alte zone, se crede că sfântul păzește gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice, dacă îi serbezi ziua cum se cuvine. Tot din vechime se crede că de Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: