Scandal langa spitalul CFR Ploiesti. 20 de tigani au sarit sa bata 2 politisti. Oamenii legii au folosit gaze lacrimogene
A fost scandal mare, miercuri, în zona Spitalului CFR din Ploiești. Doi polițiști locali au fost agresați după ce au oprit, pentru cercetări, persoane care transportau peturi cu un cărucior.
Echipajul format din polițiști locali au oprit, pentru verificări, persoane suspectate că au furat peturi, pe care le transportau cu un cărucior.
Suspecții au aruncat sticlele de plastic în drum și și-au chemat rudele în ajutor și, în scurt timp, s-au adunat aproximativ 20 de persoane de etnie romă.
Polițiștii au fost agresați fizic și verbal și au chemat întăriri. La fața locului s-au deplasat două echipaje, iar poliștiștii locali au fost nevoiți să folosească spray-ul cu gaze lacrimogene din dotare, pentru a-i împrăștia pe romii agresivi.
A fost solicitată, totodată, și intervenția Poliției Prahova.
Poliția Locală urmează procedurile specifice în acest caz, iar cei de la IPJ Prahova au demarat o anchetă.
Ziarul Incomod a atras atenția asupra pericolului pe care îl prezintă hoții de peturi din oraș și asupra comportamentului lor agresiv.
Recent, o cititoare s-a sesizat faptul că a fost scuipată de astfel de indivizi aflați într-o căruță care circula într-o zonă interzisă accesului atelajelor.
sursa: www.ziarulincomod.ro
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: