In perioada 12-14 octombrie 2018, Targ cu Bunatati si Dichisuri la Sinaia

Publicat in Eveniment Vineri, 07:43 379 ori
Google+ WhatsApp
In perioada 12-14 octombrie 2018, Targ cu Bunatati si Dichisuri la Sinaia
In perioada 12-14 octombrie 2018, Targ cu Bunatati si Dichisuri la Sinaia

La mijloc de octombrie (12-14.10), Sinaia primește „Targul cu bunatati si dichisuri” și îi întâmpină pe turiști cu vreme blandă, aer curat, peisaje parcă pictate și multă liniște. Laeveniment, care este organizat cu sprijinul Primariei Sinaia,veți găsi producători de preparate naturale sau tradiționale, artiști handmade, toți veniți cu produse de calitate făcute în cantități și serii limitate, așa cum numai la un târg serios veți găsi.

Și la acestă ediție veți găsiț deliciosul păstrăv de la Comarnic, fie preparat în zacuscă și cârnați, fie afumat sau minunatele produse pe bază de cătină și afine, renumitele brânzeturi de la Fundata, de la familia Bangală, care an de an confirmă că merită să fie Producătorul anului, distincție obținută încă din 2015 până acum, vinuri și licori de pe Dealul Mare, dulcegării care mai de care mai apetisante – baclavale, turte dulci pictate manual, plăcinte și ciocolată de casă, sucuri naturale, covrigi. Și pentru că de fiecare dată în târg găsiți și noutăți, aflați că de data aceasta veți putea încerca cașcaval din lapte românesc, din Banat, făcut aici, în România, după rețete italiene.

Veți găsi ceva bun dacă veți intra în târg, cu siguranță, mult mai multe decât cele despre care am povestit. Și dacă bunătățile nu v-au convins, atunci, poate, creațiile artiștilor o vor face. Meșterii și artiștii de la târg își vor prezenta creațiile trudite pe toată perioada târgului și este imposibil să nu găsiți ceva care să vă placă: decorațiuni și cosmetice naturale din lavandă, din plantația proprie de la Bonțida, tablouri din fir continuu de sârmă, bijuterii din pietre semiprețioase, obiecte din ceramică pictate manual, creații vestimentare unicat, pictate manual și noutatea dichisurilor de la această ediție, genți din piele de inspirație secuiască, la realizarea unora dintre ele folosindu-se tehnica sculpturii în piele.

Ca la aproape toate edițiile din acest an de la Sinaia, în târg sunt prezenți copii de la Complexul de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia Câmpina” – Centrul Rezidential de Tip Familial Brebu, însoțiți și îndrumați de Dna Georgiana Dinu, care le este mamă, confindentă și sprijin copiilor din acest Centru. În acest week-end veți putea dona pentru lucrările realizate de copii: obiecte la care se folosește tehnica șervețelului, a bețelor din hârtie dar și picturi și alte obiecte create special pentru anul centenarului, cu tema România 100 ani. Astfel, cu banii strânși la târg, copii se vor putea bucura de o plimbare pe munte și poate și de mici plăceri ale copilăriei, pe care nu întotdeauna și le permit.

Așadar, o mulțime de motive pentru a ieși din oraș și a pleca spre munte, la Sinaia, în acest week-end: bunătăți, dichisuri, fapte bune, aer curat, pădure și locuri cu istorie; cu siguranță veți reuși să vă relaxați și să oxigenți mintea și trupul odată ajunși acolo.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office